Astăzi, este prima zi de sărbătoare a celei mai mari comune din ţară; Zilele comunei Floreşti. Cu bune şi cu rele, evenimentul a debutat cu o întârziere destul de mare, de aproximativ 2 ore (evenimentul a fost programat să înceapă la ora 16.00 însă a început la aproximativ ora 18,00.). Pe de altă parte, curentul le-a jucat feste unora.
Cu toate acestea, evenimentul a debutat cu o intrare frumoasă. În frunte cu primarul comunei, ansamblul Şoimii Carpaţilor a venit în coloană de pe strada Eroilor. Acestia au fost „acompaniaţi” de maşinile de poliţie locală ce s-au asigurat că vor auzi cu toţii că se apropie. Primarul comunei a venit într-o căruţă superbă, trasă de doi cai. Primarul nu a purtat tricolorul şi a venit cât mai lejer îmbrăcat, păcat însă că a stricat imaginea grupului căci ar fi putut foarte frumos să îmbrace la rândul său portul tradiţional, mai ales că nici costumul nu a fost încadrat în peisaj.
Cu toţii au „mărşăluit” prin faţa celor adunaţi pe cai sau în căruţe, alţii pe jos dar cu toţii îmbrăcaţi în portul tradiţional până lângă scenă. Acolo, ansamblul a urcat pe scenă, iar micuţii dansatori au fost absolut minunaţi.
Deşi în programul evenimentului nu a fost anunţat aşa cum se făcea şi în anii trecuţi, Adriana Irimieş este cea care prezintă şi în acest an evenimentul.
Primii care le-au urat floreştenilor „Distracţie plăcută”, au fost desigur, primarul comunei şi viceprimarul. Cei doi s-au completat foarte bine pe scenă, iar apoi momentul mult aşteptat: muzica şi voia bună, căci dacă evenimentul a avut o întârziere de aproape 2 ore cei prezenţi au avut timp să mânânce şi câte un mititel sau să bea ceva rece.
La fel ca în anii trecuţi, la eveniment au venit diferţi comercianţi, cei drept mai puţini, nu au lipsit nici aparatele de divertisment însă curentul le-a jucat feste. De precizat, este faptul că utilităţile au fost trase pe terenul privat unde se organizează evenimentul de către administraţia locală. Un teren oferit cu titlu gratuit pentru organizarea evenimentului. Nu doar că modul în care au fost montaţi stâlpii de curent şi înălţimea mică la care au fost puse cutiile cu cablurile de curent prezintă un adevărat pericol, mai ales că erau deschise şi la îndemâna oricui, dar se pare că a şi picat în câteva rânduri astfel că cei care n-au avut generatoare au întâmpinat mici probleme.
Aşa a fost în cazul celor veniţi cu linghişpirul şi cu toboganele goflabile. Pentru unii dintre ei curentul a devenit o adevărată aventură. Aşteptând să urce în linghişpir, mai mulţi copii alături de părinţi au devenit puţin agitaţi neînţelegând de ce cel care adună banii se plimbă disperat dintr-o parte în alta şi caută să rezolve problema curentului căci aparatele nu mai mergeau. La fel şi cazul unui alt comerciant al cărui tobogan gonflabil s-a dezumflat. Ei bine, problema a fost rezolvată, astfel că distracţia a început.
Stând la rând, unul dintre bărbaţi îi spune unei mămici despre dezamăgirea lui legată de eveniment. „Cine urcă pe scenă? Vedeţi voi copii de la Floreşti? Numa copiii lui ăla şi ăla da mulţi nici nu-s din Floreşti”, spune bărbatul. Femeia îi răspunde dând din mână şi îndepărtându-se de linghişpir mai ales că acesta nu funcţiona.
Una peste alta, evenimentul este unul frumos, ansamblurile prezente pe scenă i-au încântat pe cei prezenţi. Cei mici în special, au fost suberbi şi au dansat în aplauzele spectatorilor. Pe scenă au urcat:
“Șoimii Carpaților”, Ansamblul Primăriei și Consiliului Local Florești
Program folcloric susținut de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și invitații săi: Adrian Buza, Ioana Breda Morar, Raul Oltean, Adina Hada, Oana Bozga Pintea, Mariana Morcan. Acompaniază Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, Dirijor Ovidiu Barteș.
Floreştenii care doresc mai pot asista la eveniment, urmează concertele, iar Zilele comunei Floreşti vor avea loc şi mâine dar şi dumincă.
Astăzi mai au loc:
Parada portului popular
CONCERTE
Valeria şi Traian Ilea
Maxim
Desperado
Sâmbătă, 29 august 2015
“Șoimii Carpaților”, Ansamblul Primăriei și Consiliului Local Florești
Ansamblul Cununa Vlădesei, Larisa Mocan, Mădălina Forgi, Maria Balaș, Alina Giurgiu, Arlesiana Agrijan, Ana Maria Katuna Trio Maghiar
Ansamblul de jocuri Tureni
Nicoleta Hădărean
Dans de societate cu “Școala mea de dans” din Cluj
Clubul Vedetelor
Premierea Crescătorilor de Animale din Florești
Ansamblul “Măgura” din Călățele
Curs de dans Zumba cu instructori din Florești
CONCERTE
Adriana Irimieș
Nucu Pandrea
Alexandra Ungureanu & Crush
Duminică, 30 august 2015
Corul “Zâmbet de copil”
Elevii de la Școala Gimnazială Gheorghe Șincai Florești: Ioana Bucur – solistă, Cătălin Tomoș – vioară, Octavian Tanțău – chitară,
Moment artistic cls 1B
Echipă majorete, Florile Floreștiului
Clubul sportiv Hayashi Activ Florești Karate/ Dans modern/ Balet
Ansamblul ”Cununa Someșană” din Florești
Ansamblul “Nepoții Iancului”
Taraful lui Nicu Badiu
Andra Mariș
Discursul Oficialităților
Ansamblul maghiar Izvorul Crișului
Violeta Tuinete
Alex Vaida
Ansamblul “Tradiții Someșene” din Baciu
Ansamblul de jocuri țigănești “Igranka”
Ansamblul “Șoimii Carpaților” din Florești
CONCERT
Talisman
Mariana Anghel
FOC DE ARTIFICII