Floreștiul va avea Serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân. Ce activități se vor desfășura și ce costuri va presupune?

1
675
Foto: Arhiva Cluj24h.ro
Foto: Arhiva Cluj24h.ro
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Consiliul Local al Comunei Florești s-a întrunit în ședință ordinară, joi 31 august 2017, când pe ordinea de zi s-au aflat și proiecte privind înființarea Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân dar și regulamentul după care va funcționa acest serviciu respectiv delegarea serviciului către persoane jurudice, asociații sau fundații care își desfășoară activitatea în domeniul apărării drepturilor animalelor.  Toate cele trei proiecte au trecut de votul consilierilor locali în unanimitate.  

Proiectul privind înființarea acestui serviciu este inițiat de către viceprimarul comunei Florești, Bogdan Pivariu. Floreștenii vor avea acum posibilitatea să reclame situațiile cu care se confruntă privind câinii agresivi (au fost mai multe cazuri de cetățeni mușcați de câinii din preajma locuințelor). De asemenea, iubitorii de aminale care aleg să adopte vor fi nevoiți să își asume aceste animale din toate punctele de vedere.

Conform proiectelor de pe ordinea de zi, acest serviciu va fi delegat (concesiune) prin licitație publică unei entități specializate în domeniu. Finanțarea acestui serviciu se va face de la bugetul local, anual. Valoarea estimată a contractului de concesiune pentru o perioadă de un an este de 20.000 lei fără TVA.

De asemenea, regulamentul va fi supus dezbaterii publice astfel că vor putea fi aduse modificări dacă va fi cazul.

După cum este stipulat în regulamentul aprobat de consilieri, serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân se va ocupa începând de la programe de informare, estimarea populației canine, supravegherea habitatelor, controlul înstrăinării/vânzării, stoparea înmulțirii nedorite, capturarea câinilor fără stăpân și până la eutanasierea lor după cum este prevăzut în Lege.

Operatorul serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân va avea ca priorități capturarea câinilor agresivi, femele gestante, femele în perioada de reproducere, animale rănite sau bolnave.

Operatorul serviciului de gestionare a câinilor fără sătân va raporta lunar activitățile desfășurate către DSVSA Cluj și compartimentele din Primăria Florești. De asemenea, acesta va avea ca atribuții capturarea, adăpostirea, vaccinarea, deparazitarea, sterilizarea, adopția și eutanasierea (conform Legii).

Cei care vor dori să reclame existența unor câini pe domeniul public care le-au creat neplăceri o pot face direct către operatorul care se va ocupa de acest serviciu. Capturarea câinilor fără stăpân se va face pe baza reclamațiilor scrise sau telefonice (nu anonime) și trebuie să facă referire la situații concrete iar operatorul serviciului va da curs reclamațiilor în funcție de gravitate.

Cetățenii care vor dori să adopte câini dintre cei care au fost ridicați de pe stradă vor avea această ocazie însă regulamentul aduce obligații și față de aceștia. În primul rând vor completa o declarație de angajament (anexa la regulament). Aceștia vor avea obligația să își asume adopția ca un bun stăpân care are grijă de animalul de companie și dacă nu și-l mai dorește este obligat să îl predea operatorului care se va ocupa de gestionarea câinilor fără stăpâni și nu să îl lase liber pe străzi. Câinii capturați de pe domeniul public pot fi și revendicați iar această situație va fi prioritară.

De asemenea, cei care vor dori să adopte un câine la distanță, vor fi obligați să achite contravaloarea cheltuielilor pentru îngrijirea animalului în avans pentru o perioada de cel puțin 30 de zile (cu excepția tratamentelor medicale)

Câinii care vor fi capturați de pe domeniul public vor fi transportați la un adăpost autorizat unde vor fi supuși unei evaluări medicale de către un medic veterinar, microcipați și înregistrați în evidențele adăpostului. Totodată vor fi evaluați în privința agresivității.

În regulament se mai specifică faptul că dacă există reprezentanți ai ONG-urilor pentru protecția animalelor care doresc să participe la acțiuni, evaluări o pot face în baza unei solicitări.

În ce privește eutanasierea câinilor fără stăpân, aceasta se va putea face de îndată dacă după examinarea medicală făcută de către un medic veterinar s-a constatat că este vorba de o boală incurabilă.

Este interzisă eutanasierea câinilor fără stăpân care nu suferă de boli incurabile înainte de expirarea termenului de 14 zile lucrătoare de la cazarea câinelui în adăpost.

Eutanasierea câinilor se efectuează cu respectarea prevederilor legale de către un medic veterinar, organizat în condițiile legii. 

Cadavrele câinilor eutanasiați sau cele colectate de pe străzi vor fi incinerate, cu respectarea normelor sanitar veterinare  în vigoare

Nu în ultimul rând, regulamentul prevede și sancțiuni cuprinse între 500-1500 lei pentru cei care :

  1. Abandonează câini pe domeniul public
  2. Nu este găsit animalul la adresa menționată în forumularul de revendicare sau adopție
  3. Obstrucționează în vreun fel activitatea operatorului pentru serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân
  4. Amplasează adăposturi improvizate pe domeniul public pentru câinii fără stăpâni.
  5. Hrănește câinii fără stăpân pe domeniul public.

Cei interesați de acest subiect vor putea afla mai multe detalii după ce hotărârile vor fi postate pe site-un instituției.