În această dimineață Floreștiul a fost total blocat. Toate străzile adiacente străzii Eroilor, dar nu numai au fost pline de mașini care stăteau în rând. După mai bine de două ore de stat în coloană mulți dintre cei care au plecat de acasă pe la ora 07,00 au ajuns la ieșirea din Florești după ora 09.30.
În mediul online au fost postate încă de dimineață foarte multe poze și filmări cu situația traficului din Florești. Cu toții povestesc despre cum au stat ore în coloană, în timp ce toate celelalte străzi adiacente străzii principale erau pline de mașini sau după caz, autobuze.
Un cetățean ne-a transmis poze de la fața locului și ne-a povestit cum a stat două ore pe aceeași stradă în autobuz.
„După ce am coborât cu M26 din Cetatea Fetei ne-am oprit la Panemar și am stat la țigară, alții și-au luat mancare, cafele și am stat acolo două ore. Eu am plecat cu autobuzul de 07.20 și am stat mult și bine acolo la prima stație după coborâre. Am înțeles că au fost ceva probleme cu o mașină stricată pe strada principală și că până la urmă a venit poliția să dirijeze circulația. Nu cred că mașina stricată era problema sunt foarte multe mașini în Florești. Pe la 09,20 am ajuns pe DN1 la intersecția cu Cetății. Este horror”, ne-a declarat o persoană aflată pe transportul în comun.
De altfel, pe imagini se poate vedea coloana de mașini și cel mai probabil și orarul transportului în comun a fost dat peste cap.
Proiectul Drumului de legătură mai are de asteptat…
În mediul online, unii se plâng că ar putea să își piardă locurile de muncă din cauza acestei situații care pare să nu se sfârșească. Mai mult, de ani buni, administrația publică locală tărăgănează proiectul drumului de legătură Florești- Cluj-Napoca fără a exista însă motive întemeiate. Alții, se plângeau de faptul că nu mai ajung copiii la timp la școală.
va sugerez sa cautati si raspunsurile pline de eleganta de la sat ale domnului Sulea.
[…] S-a lansat oficial Asociatia "Traiesc in Floresti" […]