Flagrant pentru depozitări necontrolate în zona Sfântul Ion

Retro L'Amour

un concert, o poveste de arta muzicala dedicat muzicii anilor ' 80' 90 si prezent care se desfasoara in data de 27 Iulie 2024 la BT Arena, Cluj Napoca si reuneste artisti legende ale acelor vremuri.

Retro L'Amour, cluj24h.ro, știri din cluj
gunoaie
Foto:Arhiva Cluj24h.ro

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Protecţia Mediului au depistat în această săptămână patru persoane care au efectuat depozitări necontrolate de deşeuri. Acţiunile de verificare au fost efectuate având în vedere faptul că, odată cu începerea anului 2016, s-a constatat creşterea numărului depozitărilor ilegale în zonele de agrement, pe spaţii verzi, la liziera pădurii Sfântul Ion sau pe terenurile libere de construcţii din această zonă.

Cele patru persoane, una dintre ele reprezentând o societate comercială, au fost prinse în flagrant de poliţiştii locali depozitând astfel de deşeuri în intervalul 10-13 ianuarie 2016 în zona Izvor 2, pe Drumul „Sfântul Ion”. Cetăţenii respectivi au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor legale, cu amenzi în valoare de 48.000 lei.

Menţionăm faptul că pe parcursul anului 2015, poliţiştii locali au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru 82 de persoane, care au fost depistate că au depozitat ilegal pe domeniul public obiecte de mobilier, deşeuri provenite de la lucrările de construcţii, îmbrăcăminte, resturi menajere. Prin procesele verbale de constatare a contravenţiilor au fost dispuse şi măsuri complementare de curăţare a locurilor respective, în timp ce valoarea amenzilor aplicate a fost de 123.000 lei.

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj