Zeci de expoziții, workshop-uri, conferințe și proiecții de fotografie ale unor artiști din toată lumea pot fi văzute la Cluj, în cadrul celei de-a cincea ediții a Photo Romania Festival. Cel mai mare eveniment românesc dedicat fotografiei a început vineri, 15 mai, și durează 10 zile.
Duminică, 17 mai, începând cu ora 18:00, la Casa Tranzit, vor avea loc vernisajele expozițiilor Blanco y Negro a spaniolului Josep Maria Ribas Prous, Pinhole Barcelona a lui Xavi Bassols și prezentarea seriei fotografice expuse de membrii Oitzarisme.ro, la care va participa coordonatorul proiectului, Cristian Bassa. Evenimentele vor fi urmate de o proiecție de fotografie a artiștilor Ionel Onofraș, Laura Bâlc și Bo Zwir (St. Petersburg), la Casa Photo Romania din Piața Ștefan cel Mare, numărul 18. Proiecția va începe la ora 20:00. A treia seară de festival se va încheia printr-un concert al trupei Les Elephants Bizarres în curtea Muzeului de Artă Cluj- Napoca, de la ora 21:00.
Josep Maria Ribas Prous (Barcelona, 14 decembrie 1940) este un fotograf celebru la nivel mondial, specializat în tehnica argentică (alb-negru). E primul autor spaniol căruia i s-a acordat titlul de „Maître a Federației Internaționale de l’Art Photographique” (1985). Este membru de onoare al unora dintre cele mai importante societăți fotografice din lume, iar lucrările sale sunt expuse în 62 de muzee și colecții private de pe tot globul. Expoziția Blanco y Negro aduce la Cluj portrete, senzații, sentimente, emoții, toate transmise prin intermediul fotografiilor ce își transpun privitorul într-o altă lume.
Seria Pinhole Barcelona a lui Xavi Bassols conține fotografii făcute cu ajutorul camerei obscure și realizate manual, una câte una, cu metode chimice ale secolului al XIX-lea. Artistul captează lumina naturală a Barcelonei fără a interpune niciun filtru.
Luni, 18 mai, Photo Romania Festival propune un vernisaj special al expoziției germanului Felix Dobbert, Reconstructions – Still Life in Progress. Evenimentul se va desfășura la Galeria Urania de pe strada Horea, numărul 4, începând cu ora 17:00. Felix Dobbert este unul dintre cei mai apreciați artiști europeni de fotografie conceptuală și va expune la Cluj o serie de lucrări care cercetează procesul de formare al imaginii și tema spațiului sugestiv în fotografie. De asemenea, Casa Photo Romania va găzdui, de la 18:00, prezentarea proiectului Minorități a artiștilor Sorin Onișor și Bogdan Comănescu.
Marți, 19 mai, va avea loc, pentru prima dată în România, o întâlnire a managerilor celor mai importante festivaluri de fotografie din Europa, sub titlul Industry Days. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10:00, la Casa Photo Romania. Aceeași zi va aduce la Cluj și o conferință națională de fotografie de nuntă, care va avea loc la Casinoul din Parcul Central, de la ora 10:00.
Atlasul frumuseții și Midnight Milk la Muzeul de Artă
Ziua de 20 mai propune vernisajele a două expoziții de talie mondială: Atlasul frumuseții a Mihaelei Noroc și Midnight Milk, serie realizată de norvegienca Marie Sjøvold și expusă la Cluj în cadrul parteneriatului dintre Photo Romania Festival și Nordic Light Festival din Norvegia. Ambele evenimente vor avea lor la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, începând cu ora 18:00.
Mihaela Noroc călătorește în jurul pământului și captează diversitatea planetei prin intermediul chipurilor feminine pe care le fotografiază. Atlasul frumuseții e un proiect românesc independent, susținut de oameni din întreaga lume. Povestea din spatele lui a fost tratată de publicații ca „The Telegraph”, „Forbes”și posturi de televiziune ca CNN.
Proiectul Midnight Milk se concentrează asupra schimbărilor pe care le produce maternitatea în identitatea femeii. Felul în care femeile din Europa se autoreprezintă se află într-o schimbare continuă, însă rolul de mamă nu se mișcă în aceeași direcție și cu aceeași viteză, ceea ce creează un conflict și o situație ambivalentă pentru multe dintre ele. Eseul fotografic Midnight Milk e o călătorie a artistei prin propria ei viață, în încercarea de a surprinde conștiința unică oferită de această schimbare identitară.
Photo Romania Festival aduce la Cluj 10 zile de expoziții, conferințe, ateliere și concursuri de fotografie. Festivalul este cel mai mare eveniment de profil din Europa de SE, iar ediția din acest an include 70 de expoziții ale unor fotografi români și străini de renume internațional, peste 20 de workshopuri susținute de specialiști, de la fotografia de nud la cea de arhitectură, conferințe, concerte și alte evenimente speciale.
Creat în 2010, sub titulatura FIAF, Festivalul Photo Romania a adus fotografia în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a reuşit să înscrie Clujul în reţeaua mondială a festivalurilor de fotografie de înaltă ţinută. De altfel, prestigioasa publicaţie britanică „The Telegraph” a inclus Photo Romania în lista celor mai importante festivaluri de profil din lume.
Pentru mai multe detalii și programul complet al evenimentelor, accesați pagina de Facebook (www.facebook.com/PhotoRomaniaFestival), site-ul festivalului (www.photoromaniafestival.ro) și citiți Photo Sinteza, publicația oficială a Photo Romania Festival: http://issuu.com/photoromaniafestival/docs/photosinteza.
Proiectul Photo Romania 2015 este finanţat prin intermediul Mecanismului Financiar SEE 2009- 2014, programul PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultura şi artă în cadrul patrimoniului cultural european” și co-finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.