Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează în perioada 11-13 octombrie 2019, la sediul său central (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21) expoziția personală LIVIU MUNTEANU, intitulată CUMVA PICTURĂ ȘI SCULPTURĂ. SERIAL 2.
Timp de trei zile, spațiul expozițional al Muzeului Etnografic al Transilvaniei va găzdui câteva dintre cele mai reprezentative lucrări ale unui artist emblematic pentru creativitatea artistică debordantă a Clujului contemporan. Inovativ și temerar, exponent al unei creativități care se inspiră din filonul tradițional, Liviu Munteanu este un artist spectaculos și plin de originalitate, ale cărui lucrări sunt iubite și apreciate de colecționari și de publicul larg.
“Lemn, metal, piatră, sticlă, pânză, vopsele, doar mijloace pentru un scop. Acela de a-mi elibera mintea de gânduri spre a face loc altora. Și toate mi-s la îndemână pentru că mă joc cu ele de mult. În mod serios doar de 4-5 ani, când am hotărât să las la o parte rutina și să-mi văd de vise. Și uite așa am ajuns la peste 150 de lucrări de toate felurile și la a doua expoziție personală. Visez mult și aleg forma de exprimare în funcție de natura reveriei, fie o pun pe pânză, fie o cioplesc sau o reconstruiesc în diferite materiale.
Și nu oricum. Încerc să redescopăr și să readuc la viața tehnici vechi, unele uitate, de prelucrare și finisare a elementelor cu care lucrez, descopăr unele noi, poate câteodată din greșeală, altădată din dorința de obține forma închipuită cu orice preț.
Este și unul din motivele pentru care am ales ca loc al expoziției Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Multe dintre uneltele păstrate în muzeu se regăsesc și in atelierul meu, în stare de funcționare și le folosesc din greu.
Acum, la a doua ediție personală am adus în realitate o serie de controverse ce mă intrigă de mult, atât în piesele sculptate cât și în tablouri.
Pânzele le-am gândit în serii, cum ar fi: anotimpurile, povestea scripturilor vechi, peisaje imaginare marine sau antiteza între lucrări ale pictorilor clasici. În fiecare dintre acestea am introdus judecata mea privitoare la ideea respectivă, comunicând astfel imaginea proprie a temei.
Lucrările volumetrice, cum cred că se pot denumi corect, pentru că nu sunt doar sculptură, conțin o nebunie de combinații de materiale si idei despre viață, bucurie, dans, aspirații și căutarea perfecțiunii. Îmi place să scot lucrările în expoziție pentru că mă bucură enorm reacția oamenilor la interacțiunea cu viziunea mea și asta mă încarcă pentru următoarele proiecte.” Liviu Munteanu.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 11-13 octombrie 2019, la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21, zilnic între orele 10-18 (ultima intrare ora 17). Vă așteptăm!