Clubul Rotary Cluj-Napoca si Opera Nationala Romana Cluj organizeaza in parteneriat evenimentul caritabil „Clujeni pentru Clujeni” la Opera Nationala Romana Cluj, in data de 20 noiembrie 2015 ora 18.30.
Fondurile obtinute prin sponsorizari, donatii si vanzarea de bilete vor fi utilizate pentru premierea elevilor din Cluj cu rezultate deosebite la competitiile scolare nationale si internationale precum si pentru alte actiuni caritabile ale Clubului Rotary.
Evenimentul are ca protagonisti pe maestrii clujeni ai scenei Florin Piersic si Dorel Visan, alaturi de corul de copii Junior VIP, Quarz Band, AXenia precum si pe soprana Patricia Santos din Mexic, tenorul Hectro Lopez si basul Petru Burca.
Amfitrionul evenimentului este Florin Estefan, directorul Operei Nationale Romane din Cluj.