Este oficial. Guvernul a aprobat trecerea fostului poligon în domeniul public al comunei Floreşti. Urmează concurs de idei

Retro L'Amour

un concert, o poveste de arta muzicala dedicat muzicii anilor ' 80' 90 si prezent care se desfasoara in data de 27 Iulie 2024 la BT Arena, Cluj Napoca si reuneste artisti legende ale acelor vremuri.

Retro L'Amour, cluj24h.ro, știri din cluj
parc poligon 1
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

O veste bună pentru floreșteni. Au așteptat mai bine de 3 ani pentru a primi terenul fostului poligon și iată că la ultima ședința de Guvern a fost aprobat proiectul de hotărâre privind trecerea fostului poligon mic în domeniul public al comunei Florești. Urmează un concurs de idei prin care se va stabili ce se va realiza pe acel teren în folosul comunității.

Concret, proiectul de hotărâre aprobat de guvernanți a fost pe ordinea de zi a ședinței din 5 octombrie 2016.

HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru transmiterea acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al comunei Floreşti, judeţul Cluj

Deși inițial, primarul comunei vorbea de o casă de cultură, acum vorbește de sală de fitnes, cinema, parc, etc. Un lucru este cert, condiția de bază pentru ca floreștenii să beneficieze de acest teren a fost ca acolo să se realizeze spații de agrement.

În sfârșit, prin Hotărâre de Guvern, Poligonul mic, cel adiacent străzii Tăuțiului a ajuns să fie transferat din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al comunei Floreşti, judeţul Cluj. Iată astfel că se materializează un demers realizat de administrația locală floreșteană de mai bine de 3 ani. În cel mai scurt timp posibil vom organiza un concurs de soluții pentru amenjarea acestuia. Ce va fi acolo? Zonă de agrement și exclusiv spații de interes public (parc, promenade, cinema, sală de fitness, săli pentru varii activități de agrement/interes public)”, a explicat primarul comunei Florești

poligon floresti parc poligon

Citește și:

Terenul fostului poligon poate ajunge în administrarea comunei Florești. Ce se dorește acolo?

1 COMENTARIU

  1. Cu tot obtimismul meu aici sunt foarte pesimist și ne încrezător că acolo am putea face ceva extraordinar, o emblemă a Floreştiului, o zonă de agrement adevărată pentru toți locuitorii comunei și nu numai!

Comentariile sunt închise.

Articole Noi

Tunsoare sau aranjat GRATUIT

La fiecare programare pentru vopsit sau decolorat, te așteaptă un cadou: tunsoarea sau aranjatul GRATUIT! 💇‍♀️💖 📞 Sună acum la 0754458985 pentru detalii și

vopsire gratuită cluj, allure clinique de beaute, cluj24h.ro, decolorare păr cluj, vopsire păr cluj