După multe discuţii legate de tăierea arborilor de pe strada Horea, Primarul Emil Boc a anunţat pe pagina oficială de facebook că în toamnă vor fi plantaţi 162 de arbori. Practic mai mulţi decât au fost tăiaţi pe strada aflată în lucrări de reabilitare.
Toţi arborii care au fost tăiaţi din motive tehnice vor fi replantaţi. Pe strada Horea au fost tăiaţi 130 de arbori si vor fi replantaţi 162. Plantarea arborilor va avea loc la toamnă, potrivit normativelor legale. Vor fi plantaţi arbori cu balot, după modelul celor plantati în această primavară pe Bulevardul Eroilor. ( Plantările pot avea loc doar primăvara şi toamna), a spus Emil Boc.
Conform edilului, vor fi replantaţi copaci şi pe celelalte străzi care sunt implicate în procesul de modernizare.
Până miercuri, 15 iulie, urmează ca strada Horea, partea carosabilă, să fie adusă la strat de asfalt – binder ( ultimul strat de asfalt – uzura – urmează a fi aplicat la toamna). Acum se lucrează în mai multe schimburi, inclusiv noaptea şi sâmbăta ( trei din patru pe lună). Se va lucra în continuare la partea de pavare cu granit a trotuarelor, la amenajarea cu piatră cubică a spațiilor de parcare, la introducerea cablurilor în subteran, la amenajarea pistelor pentru bicicliști precum şi la desfiinţarea actualilor stâlpi electrica şi înlocuirea acestora cu stâlpi moderni de iluminat public, a mai spus Emil Boc.
Sursă foto: www.facebook.com