Elena Udrea, ARESTATĂ preventiv în dosarul „Gala Bute”

0
377

elena UdreaInstanţa supremă a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Elenei Udrea, în dosarul „Gala Bute”, aceasta urmând să fie încarcerată în Arestul central al Poliţiei Capitalei. 

UPDATE 09:55 – Elena Udrea a plecat de la ICCJ, unde a făcut declaraţii, cu ochii în lacrimi, despre situaţia sa, şi a spus că va aştepta acasă decizia instanţei privind arestarea preventivă cerută de procurorii DNA în dosarul Gala Bute”, precizând că ştia că Dorin Cocoş a finanţat campaniile PDL.

Deputatul PMP Elena Udrea a arătat, la ieşirea din sediul instanţei supreme, că niciodată nu ar face declaraţii mincionoase, aşa cum au făcut alţii în cazul ei.

Întrebată dacă ar face denunţ împotriva fostului său soţ Dorin Cocoş sau a lui Traian B[sescu, Elena Udrea a arătat că nu există elementele pentru care ea să facă vreund denunţ faţă de aceştia, precizând că pentru un denunţ trebuie să existe şi alte probe.

„Nu aş avea ce situaţie să prezint despre domnul preşedinte. Niciodată nu aş declara ceva mincinos, nu este nimic din ceea ce ştiu eu despre Traian Băsescu care ar putea fi subiect de denunţ sau de acuzaţie”, a spus Udrea.

Întrebată în legătură cu modul în care a fost finanţată campania din 2009, Udrea a arătat că presa se face că nu ştie despre modul în care sunt finanţate campaniile în general şi că poate să îi întrebe foarte bine şi pe „domnul Iohannis, domnul Ponta” despre cum se face acest lucru.

„Nu este un secret, aşa se finanţează campaniile electorale, de ce vă faceţi toţi că nu ştiţi. Toată clasa politică, toată presa şi toată lumea se preface că nu ştie cum se finanţează campaniile. Întrebaţi-i pe domnul Iohannis, pe domnul Ponta, ei cum şi-au finanţat campaniile. La fel”, a mai spus Udrea.

Întrebată despre contractele încheiate cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a declarat: „Ştiam că Dorin Cocoş finanţa campaniile PDL, asta ştiam, dar nu ştiam exact ce şi cu ce sumă”.

Întrebată dacă Blaga ştia că Dorin Cocoş finanţează PDL, Udrea a spus că trebuie întrebat Vasile Blaga despre acest lucru.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa supremă a judecat cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” şi urmează să dea o decizie.

Elena Udrea a plecat de la instanţa supremă, ea urmând să meargă la locuinţa sa, unde este arestată, în dosarul „Microsoft”.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a fost audiată la DNA, marţi, iar după ce i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, în dosarul „Gala Bute”, procurorii au cerut instanţei supreme arestarea ei preventivă.

Citeşte continuarea pe Mediafax