Sâmbătă, 19 iulie 2014, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului f.n., între orele 12.00 și 16.00, în colaborare cu Asociația Maramureșenilor din Cluj-Napoca, se va desfășura manifestarea “La secerat ca în Maramureș”, care se va bucura de participarea extraordinară a lui Ștefan și Andrei Petreuș.
Născut în Glod, Maramureș, la 3 martie 1940, Ștefan Petreuș s-a afirmat cu începere din 1966, împreună cu fratele său Ion Petreuș (1945-2002) prin maniera unică de interpretare a cântecelor tradiționale din Țara Maramureșului. După trecerea la cele veșnice a fratelui său Ion, Ștefan Petreuș a luat decizia de a transmite mai departe moștenirea muzicală a familiei, continuându-și activitatea în colaborare cu fiul său Andrei.
Între orele 12.00 și 14.00 va avea loc o clacă de secerat, cu participarea membrilor Asociației Maramureșenilor din Cluj-Napoca, desfășurată sub genericul „M-o mânat mama la clacă/ Să-mi aleg fată să-mi placă”. Tradițiile străvechi legate de seceratul cerealelor și rolul social și comunitar al clăcilor de secerat vor fi prezentate publicului vizitator de cunoscuții creatori populari Pălăguţă și Dumitru Hodor și de colaboratorii lor, care vor fi îmbrăcați în portul tradițional specific.
Vor fi folosite uneltele străvechi și vor fi, de asemenea, respectate străvechile cutume care însoțesc această îndeletnicire: rugăciunea de la marginea lanului, cântecele femeilor și bărbaților din timpul lucrului (“Asta o horeʹ mândra, când vineʹ de-a secera”), împletirea cununilor de spice. Manifestarea are, și în acest an, un scop practic: paiele de secară secerate și prelucrate manual reprezintă unul dintre materialele de bază pentru recondiționarea construcțiilor din incinta Parcului Etnografic.
Manifestarea va continua, între orele 14.00 și 16.00, cu un recital extraordinar susținut de Ștefan și Andrei Petreuș, la Dugeana de joc din Parcul Etnografic, în cadrul căruia vizitatorii vor avea posibilitatea de a învăța vechi cântece și dansuri maramureșene, sub îndrumarea membrilor Asociației Maramureșenilor din Cluj-Napoca.