Consiliul Local Florești va avea propriul consilier juridic. Ce va face acesta?

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h
consiliu local floresti 1
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Consiliul Local Florești a aprobat în ședința ordinară din 23 martie 2017 o hotărâre conform căreia Consiliul Local va avea un angajat care va face ce ar trebui să facă angajații din Primăria Florești.  Inițiativa aparține consilierului local PSD, Doru Matei și a fost aprobată în unanimitate. 

Pentru a înțelege mai bine ce va face acest angajat al Consiliului Local Florești, vă reamintim că exact așa cum au văzut cetățenii publicate referatele, anunțurile privind ședința de Consiliu Local, așa le vedeau și consilierii. După multe discuții despre faptul că nu este respectată Legea în privința termenelor în care se afișează ordinea de zi, cum se aduce la cunoștința publicului, Primăria Florești a început să mai publice pe site-ul instituției câte ceva din proiectele ce urmează a fi discutate, cu anexe doar în măsura în care se consideră a fi necesar.

Ei bine, cu problema asta se confrunta și Consiliul Local Florești care nu era tocmai informat atunci când i se puneau documentații spre aprobare în față. Primeau un convocator și când mergeau la ședințele pe comisii, mai primeau câteva informații dar numai cu presiuni. Tot după presiuni, consilierii au început să primească referatele odată cu primirea convocatorului căci până acum câteva luni primeau doar un convocator și discuțiile aveau loc doar la ședința pe comisii, adică la vreo 2 zile înainte de ședință. Consilierii (cel puțin cei care își dau silința să se informeze) nu aveau suficient timp să verifice informațiile sau să verifice situația în teren.

Ce spune Legea, știm cu toții, la aplicare este mai greu. Un consilier local PSD a căutat soluții pentru ca toate informațiile necesare să ajungă la Consiliul Local, astfel ca la momentul ședinței de Consiliu Local Florești să fie informați cum se cuvine.

„Ideea a venit de la faptul că nu suntem informați cum trebuie, nu ni se dădeau documente și atunci am zis că pentru a decide și pentru bunul mers în Consiliul Local ar fi bine să avem o persoană care ne obțină și să ne pregătească așa cum spune legea fiecare ședință. Cu toată documentația necesară, cu termene respectate, exact cum spune legea”, a explicat consilierul pentru Cluj24h.ro.

Conform celor spuse de Doru Matei, inițiatorul proiectului, persoana care va fi angajată pe acest post (în aparatul permanent al Consiliului Local Florești), va fi cel mai probabil un jurist sau o persoană cu studii în administrație publică.

„Ne permite acest lucru ordonanța 35/2002. Consiliul Local Florești va organiza concursul pentru ocuparea postului iar persoana care va ocupa acest post va fi jurist sau cu studii in administrație publică, o persoană care să cunoască legea și care va participa și la ședințele de Consiliu Local”, a adăugat Doru Matei.

Dacă această inițiativă este bună sau nu, rămâne de văzut. Pentru moment, există hotărârea Consiliului Local Florești pe care o puteți vedea mai jos.

HCL consilier CL

HCL consilier CL 1

 

 

 

 

 

Articole Noi