În vederea unei corecte informări a opiniei publice referitor la poluarea cu levigat de la Pata Rât, Consiliul Județean face următoarele precizări:
Așa după cum se cunoaște, în cadrul procesului de închidere și ecologizare a rampei de la Pata Rât, în data de 22 iulie a.c., a avut loc o alunecare de teren, respectiv a corpului deșeurilor, și o poluare cu levigat a zonei adiacente.
Inițial, prin hotărârea nr. 9 din 08.09.2017, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și toate celelalte instituții cu atribuții în domeniu au apreciat situația ca fiind una de urgență și că pentru remedierea acesteia se impun a fi luate de Consiliul Județean o serie de măsuri în regim de maximă urgență.
Ulterior, prin hotărârea nr. 15 din 19.10.2017, același Comitet pentru Situații de Urgență s-a răzgânditși a decis nu numai că nu se impune declararea stării de alertă ci, mai mult, că nici măcar nu s-a dovedit existența unei situații de urgență?!? Întrebarea ar fi: de ce oare s-a mai constituit CJSU, dacă nu era o situație de urgență, câtă vreme, potrivit legii, acesta se constituie doar în astfel de cazuri?! În plus, Consiliul Județean Cluj semnase deja în data de 16.10.2017 contractul de închiriere a unei stații de osmoză inversă menită să rezolve problema poluării.
Până la sfârșitul acestei săptămâni va fi finalizată expertiza care va indica cu exactitate cauzele alunecării și va stabili măsurile care se impun.
Având în vedere că instituțiile competente, membre ale CJSU, inclusiv Garda de Mediu, Agenția de Mediu, Apele Române ș.a.m.d. apreciază că nu s-a dovedit situația de urgență, Consiliul Județean va continua, conform contractului de finanțare cu fonduri europene, respectiv a contractului de lucrări încheiat cu antreprenorul, procesul de închidere și ecologizare a rampelor neconforme de deșeuri din județ, inclusiv a celei de la Pata Rât.
În contextul în care Apele Române susțin că nu e vorba de o poluare accidentală ci de una continuă și istorică ce datează încă din anii 2000, se pune întrebarea de ce Apele Române nu au luat măsuri concrete în tot acest interval? În același timp, care sunt măsurile pe care le-au impus fostului administrator al rampei pentru a se stopa această poluare, respectiv pentru a se înlătura efectele ei? Asta, întrucât Consiliul Județean a preluat rampa de la Pata Rât, în vederea închiderii, la jumătatea anului 2015. Mai mult, în pozițiile publice exprimate, Apele Române afirmă că autorul poluării e Consiliul Județean deși nu există nicio expertiză care săstabilească poluatorul, cauzele și responsabilii.
Având în vedere situația existentă, Consiliul Județean va solicita implicarea tuturor autorităților centrale cu atribuții în domeniu, respectiv Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Interne, Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Administrația Națională Apele Române. ș.a.m.d.