Consiliul Judeţean Cluj a câştigat procesul cu Consiliul Local Feleacu

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h
consiliul judetean 1
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Consiliul Judeţean Cluj a luat act de hotărârea definitivă şi irevocabilă a Secţiei civile, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, care a decis respingerea acţiunii în pretenţii prin intermediul căreia comuna Feleacu solicitase obligarea judeţului Cluj la plata unei sume de bani în schimbul punerii la dispoziţie a terenului pe care se realizează Centrul de Management al Deşeurilor. Hotărârea instanţei Curţii de Apel Cluj vine după ce şi anterior, în etapa de fond, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a decis în mod similar, respingând ca neîntemeiată acţiunea comunei Feleacu.

„Decizia instanţei de judecată confirmă, o dată în plus, punctul de vedere pe care l-am susţinut în mod constant, acela potrivit căruia comuna Feleacu nu poate solicita bani în schimbul terenului pe care l-a pus la dispoziţie în scopul implementării acestui proiect extrem de important pentru judeţul Cluj. Mulţumim, din nou, comunei Feleacu, pentru punerea la dispoziţie a acestui teren, amintind însă faptul că e de datoria tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ să fie solidare şi să încerce să rezolve prin eforturi comune problemele care le afectează pe toate, fără a încerca să obţină un avantaj material din acest fapt” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.

Reamintim în acest context faptul că derularea în judeţul Cluj a Proiectului Sistem Integrat de Management al Deşeurilor are loc în temeiul Deciziei de Aprobare nr. C(2011)3917 din data de 10.06.2011 a Comisiei Europene şi în condiţiile contractului de finanţare, implementarea proiectului realizându-se în temeiul Documentului de poziţie – contract de asociere. Potrivit articolului 6 (1) al acestuia Consiliul Judeţean Cluj se obligă să acţioneze în calitate de solicitant şi beneficiar al finanţării Proiectului, iar Consiliile Locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor implicate, (inclusiv Comuna Feleacu). vor fi beneficiarii finali ai proiectului. În acest context, Consiliul Judeţean Cluj este doar un mandatar al tuturor unităţilor administrativ teritoriale, cele care sunt beneficiarii finali ai proiectului.

De altfel, prin contractul de asociere toate primăriile din judeţul Cluj, inclusiv cea a comunei Feleacu, au convenit asupra construirii unui Centru de Management Integrat al Deşeurilor pe amplasamentul în cauză, în suprafaţă de 640.088 mp, urmând să contribuie şi, totodată, să beneficieze de pe urma proiectului, declarându-şi intenţia fermă de a depune toate eforturile necesare realizării şi implementării proiectului. În acest sens, atât Consiliul Judeţean Cluj cât şi Consiliile Locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor implicate s-au angajat să îşi aducă contribuţia locală proprie la co-finanţarea proiectului. Mai mult decât atât, potrivit art. 9. (1) al contractului de asociere, părţile se angajează să sprijine implementarea Proiectului, prin punerea la dispoziţie a terenurilor pe care urmează să se construiască CMID şi staţiile de transfer, acordând Consiliului Judeţean Cluj, pe întreaga durată a proiectului, dreptul de administrare a terenului respectiv, incluzând posesia, folosinţa şi dispoziţia materială asupra terenului.

În ceea ce priveşte dreptul de administrare al Consiliului Judeţean Cluj asupra terenului în suprafaţă de 640.088 mp pe care urmează a funcţiona CMID, acesta a fost instituit prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Feleacu nr. 10/26.02.2010 şi reconfirmat prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Feleacu nr. 32/2010, respectiv prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj (a cărei membru este şi Comuna Feleacu) nr. 2/28.07.2010. Susţinerile comunei Feleacu potrivit cărora nu există un drept de administrare al Consiliului Judeţean Cluj asupra terenului întrucât nu s-a încheiat în acest sens procesul verbal de predare – primire sunt contrazise de textul aliniatului 2 al articolului 12 din Legea privind bunurile proprietate publică nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare la data instituirii dreptului de administrare), potrivit căruia actul administrativ prin care se transmite dreptul de administrare îl constituie hotărârea consiliului local şi nu procesul verbal de predare – primire. Totodată, dreptul de administrare se exercită cu titlu gratuit şi nu cu titlu oneros, cum este cazul concesiunii sau închirierii.

Articole Noi