Clujul va fi reprezentat la Târgul European de Produse Tradiţionale de la Zakopane

zakopaneÎn perioada 10-17 august 2014, la poalele munţilor Tatra, în staţiunea Zakopane din sudul Poloniei se va desfăşura cea de a 5-a ediţie a Târgului european de produse tradiţionale. La acest eveniment a fost invitată să reprezinte România şi judeţul Cluj, pentru a treia oară, şi Asociaţia meşterilor populari clujeni (AMPC), asociaţie constituită din anul 2005 sub egida Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj.

Dintre cei aproximativ 200 de producători participanţi din 10 ţări invitate, la standurile puse la dispoziţie de către organizatori vor expune şi 9 meşteri din judeţul Cluj, publicul vizitator putând să admire astfel produsele clujene reprezentative ale celor 9 bresle ale AMPC: cusături, ţesături, împletituri, icoane, ceramică, prelucrare lemn şi metal, mărgele şi gastronomie.

În cadrul târgului, o zi va fi dedicată culturii tradiţionale specifice fiecărei ţări participante la târg. Ziua dedicată României se va sărbători la Zakopane în data de 15 august 2014. La eveniment este invitat şi Ansamblul Transilvania, care va prezenta o suită de jocuri ardeleneşti autentice, participanţii la această manifestare putând totodată degusta din mâncărurile tradiţionale din zona Clujului.

Reamintim în acest context faptul că între judeţul Cluj şi judeţul Malopolska există un protocol de cooperare încheiat în anul 2005, care a fost reconfirmat în anul 2008, pe perioadă nedeterminată. În virtutea acestuia, în ultimii ani, s-au derulat o serie de proiecte regionale comune în diverse domenii: cultură, artă, servicii sociale, parcuri logistice, turism, dezvoltarea resurselor umane, salvamont etc.

Articole Noi