Cluj-Napoca: Peste 400 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii locali

politia locala clujPoliţia Locală a efectuat, în perioada 6-10 iulie 2015, acțiuni zilnice de verificare, care s- au finalizat cu 434 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 62.600 lei pentru abateri la legislaţia în vigoare, după cum urmează:

– 113 sancţiuni contravenţionale pentru opriri/staţionări neregulamentare pe carosabil, respectiv:

 28 sancţiuni contravenţionale pe banda de circulaţie

 17 sancţiuni contravenţionale în staţii CTP

 22 sancţiuni contravenţionale în intersecţii

 14 sancţiuni contravenţionale în sensuri giratorii

 12 sancţiuni contravenţionale pe treceri de pietoni

 20 sancţiuni contravenţionale pe piste de biciclete

 198 sancţiuni contravenţionale pentru opriri/staţionări neregulamentare pe trotuar şi zone rezidenţiale

 56 sancţiuni contravenţionale în parcările cu plată

 18 sancţiuni contravenţionale pentru persoanele care apelau la mila publică

 au fost depistate 51 de persoane fără adăpost

 14 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică (consum alcool, tulburarea liniştii publice, prostituţie)

 14 sancţiuni contravenţionale privind activitatea de taximetrie

 12 sancţiuni contravenţionale pentru comercializarea pepenilor pe terenuri proprietate privată, fără deţinerea aprobărilor legale

 2 sancţiuni contravenţionale pentru lipsă acord de funcţionare şi aprobare orar

 3 sancţiuni contravenţionale pentru murdărire carosabil

 2 procese verbale de constatare a contravenţiei pentru depozitări ilegale de deşeuri

 2 sancţiuni contravenţionale pentru executarea de lucrări de construcţii fără AC şi 3 adrese de sesizare a instanţei în vederea obligaţiei de a face

 au fost desfiinţate 4 mijloace publicitare ilegale şi 2 chioşcuri amplasate fără fără documente valabile

 au fost identificaţi 2 minori care au sustras o bicicletă din faţa unui magazin de pe str. Traian Vuia, părinţii acestora fiind sancţionaţi pentru nesupravegherea minorilor.

 

Articole Noi