Clujenii se pot programa online pentru obținerea cărții electronice de identitate.

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Cartea electronică de identitate poate fi eliberată clujenilor, începând de azi, în baza programării online. Este funcțională platforma prin care se face programarea.

Marți, 2 august 2022, în cadrul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor (DJEP) Cluj, a fost operaționalizată activitatea de emitere a cărților electronice de identitate (CEI) pentru cetățenii din întreg județul Cluj.

Instituția este aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:

„Începând de azi clujenii pot accesa online platforma pusă la dispoziție în vederea programării pentru obținerea cărții electronice de identitate.

Ne bucurăm ca DJEP Cluj s-a alăturat acestui proiect pilot.

În acest moment, se află în faza de testare și îmbunătățire a funcționalităților și va fi replicat, în scurt timp, la nivelul întregii țări”.

Concret, în această etapă, proiectul se adresează doar persoanelor domiciliate pe raza județului Cluj, cu vârsta peste 18 ani.

Mai exact, celor cărora le-au expirat actele de identitate, urmând ca, în următoarea fază, funcționalitatea să fie extinsă pentru toți clujenii care doresc să obțină un astfel de document electronic.

Pentru a se programa, cetățenii au la dispoziție platforma web: https://programare-cei.mai.gov.ro.

De asemenea, pot intra direct pe site-ul DJEP Cluj pentru a obține mai multe informații privind: 

programarea,

depunerea documentelor și

eliberarea cărții electronice de identitate.

După efectuarea programării, cetățenii se vor deplasa la sediul DJEP Cluj din strada Aviator Bădescu nr. 7-9.

La sediu, vor depune personal cererea, dovada achitării contravalorii actului de identitate și celelalte documentele prevăzute de lege. 

Pentru derularea în bune condiții a acestei activități, Consiliul Județean și DJEP Cluj au pus la dispoziția cetățenilor două noi ghișee:

de preluare a datelor biometrice,

respectiv unul de eliberare a cărții electronice de identitate. 

cartea electronică de identitate – procedura de rezervare.

Se accesează site-ul:  https://programare-cei.mai.gov.ro;

➢Se selectează data la care doriţi să depuneţi cererea;

➢Se bifează intervalul orar la care vă prezentaţi la ghişeu;

➢Se completează rubrica “E-mail” cu o adresă validă de e-mail, de pe care se va realiza confirmarea rezervării;

➢Se completează rubrica “Nume și prenume” cu numele și prenumele persoanei ce se va prezenta la ghiseu;

➢Se alege motivul eliberării actului din căsuţa “Motiv eliberare”;

➢Bifaţi pentru luarea la cunoştinţă de respectarea prevederilor Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR);

➢Se dă click pe butonul “Solicită rezervare” şi veţi primi un mesaj la adresa de e-mail comunicată mai sus;

➢In cadrul mesajului se apasă butonul “Confirmă rezervarea”. Aceasta operatie este valabila intr-un interval de 15 minute, de la ora solicitarii rezervării;

➢Pe ecran va apare confirmarea sub forma unui text și se va trimite un alt mesaj, către aceeași adresă de e-mail.

Mesajul va conține rezervarea și va avea în atachament un fișier ce conține un cod QR;

➢La ghişeu va fi prezentat atât mesajul primit prin e-mail cât și codul QR, pe telefon sau în formă printată.

Momentan aplicaţia permite realizarea programărilor într-o fereastră de 31 zile, începând cu data în curs.

Citește mai multe „Informații Utile”.

Articole Noi