Școala Gimnazială Luna, singura unitate școlară din județul Cluj cu iluminat de tip LED și table inteligente.

0
496
știri din cluj, tehnologie led, Școala Gimnazială Luna, cluj24h

Școala Gimnazială Luna se află într-un proces continuu de modernizare. Recent, fiecare sală de clasă a fost prevăzută cu o tablă inteligentă.

Școala Gimnazială Luna este singura unitate de învățământ din județul Cluj, dotată cu tehnologie avansată.

Mai exact, actul educațional se desfășoară la standarde ridicate, atât pentru elevi și
preșcolari, cât și pentru cadrele didactice.

Școala Gimnazială Luna, dotată cu sistem de iluminat al școlii și al grădiniței bazat pe tehnologie LED.

Singura școală din județul Cluj, care beneficiază de proiectul „Energie în școlile copilăriei”.

Școala Gimnazială Luna este beneficiara proiectului „Energie în școlile copilăriei”. Acesta este derulat și sponsorizat de EON România, în colaborare cu Fundația pentru Societate.

În baza acestui proiect sistemul de iluminat al școlii și al grădiniței a fost modernizat. Acum este bazat pe tehnologie LED. 

Elevii își vor începe noul an școlar într-un climat interior plăcut și sănătos, din punct de vedere al luminozității încăperilor.

Un alt beneficiu al acestui proiect constă în reducerea consumului anual de energie.

Asta, conduce la o semnificativă economisire financiară, dar și la protejarea mediului înconjurător.

„Am îmbrățișat această oportunitate si suntem recunoscători că există societăți care nu tratează cu indiferență nevoile comunității.

Urmăresc nu doar propria dezvoltare, ci își aduc aportul considerabil la bunăstarea comunităților în care activează” ,

a declarat Adina Maier, directorul Școlii Gimnaziale Luna.

Fiecare sală de clasă, dotată cu o tablă inteligentă.

Procesul de modernizare și dotare cu tehnologie avansată este unul continuu, în Școala Gimnazială Luna.

Cu sprijin financiar din partea Primăriei și Consiliului Local Luna, în unitatea de învățământ au fost cumpărate:

16 seturi de table inteligente cu videoproiector,

30 de laptopuri – pentru fiecare cadru didactic,

– 10 proiectoare,

10 ecrane de proiecție și

16 camere web pentru videoconferințe, toate aceste echipamente fiind de un real ajutor în perioadele de școală online.

tablă inteligentă, Școala Gimnazială Luna, cluj24h, știri cluj,

Școala Gimnazială Luna este, astfel, singura din județul Cluj care are table inteligente în fiecare sală de clasă. Dar și în sala de grădiniță.

„Noi credem că fiecare elev din România are dreptul la educație, iar acest proces trebuie să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Asta, atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice.

În școala noastră, elevii, profesorii, învățătorii și educatorii beneficiază de tehnologie avansată.

Totul, astfel încât actul de predare să nu fie diferit de ce se întâmplă în unitățile de învățământ din mediul urban.

Știm că există preconcepția că în școlile de la țară nu sunt condiții.

Însă, noi vrem să îi asigurăm pe părinți că în Școala Gimnazială Luna elevii au șansa să învețe ca în orice școală din România, considerată a fi de top”,

a declarat Adina Maier, directorul Școlii Gimnaziale Luna.

Despre Școala Gimnazială Luna.

Școala funcționează ca unitate de învățământ cu personalitate juridică și are două structuri arondate, Luncani și Gligorești.

Învățământul este organizat pe trei nivele, preșcolar, primar și gimnazial, unde învață circa 330 de elevi și preșcolari.

Citește mai multe informații „Din Județ”.