Pentru a doua oară în Cluj, Caravana Filmelor NexT a ales Iulius Parc pentru a se întâlni cu publicul iubitor de filme. Timp de două seri, cinefilii vor avea ocazia să se delecteze, într-o atmosferă relaxantă, cu cele mai noi și premiate scurtmetraje de la Festivalul Internațional de Film NexT.
Caravana va poposi în Iulius Parc luni, 8 august, şi marţi, 9 august 2016. Spectatorii sunt invitaţi să îşi întindă păturile pe iarbă şi să se bucure de cinema în aer liber. Intrarea este liberă, proiecţiile, din ţări precum Franţa, SUA, Suedia, Olanda, Spania, Austria, Germania şi Marea Britanie, fiind programate de la ora 21.00.
Luni este seara NexT Out in Space, o experiență audiovizuală în alt timp și spațiu, care demonstrează că un film SF nu trebuie să fie lung pentru a fi captivant. „Atacul monstrului gigantic care suge creiere din spaţiu” spune povestea unui monstru dintr-un film vechi de Hollywood alb-negru, care atacă locuitorii unui orăşel. În „Abis”, un astronaut caută urme de minereu deasupra unei planete străine, neavând drept companie decât computerul de bord.
„Clone” spune povestea unui profesor de fizică cuantică, aflat pe punctul de a suferi o operaţie, căruia i se oferă posibilitatea de a-şi face o copie după propriul creier. În „Dezastru fatal la Drive-in cinema”, agenta Sola Powers, de la Biroul de afaceri extra-terestre, se aruncă în acţiune când un cinema drive-in este atacat de o farfurie zburătoare. Acestea sunt doar o parte dintre scurtmetrajele care vor fi difuzate luni seara.
Seara de marţi este rezervată pentru NexT Oscars, fiind programate cele cinci scurtmetraje de ficţiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în 2016, printre care şi „Stutterer”, câștigătorul din acest an.
„Ave Maria” spune povestea unei familii de israelieni, aflată în faţa unei mânăstiri, de Sabat, care deranjează rutina cu care s-au obişnuit cinci călugăriţe, trăind în sălbăticia din West Bank. În scurtmetrajul „Shok” este ilustrată realitatea anului 1998 din Kosovo şi povestea a doi băieţi, care duc o viaţă normală, dar pe măsură ce războiul pune stăpânire pe ţara lor, existenţa zilnică se umple de violenţă şi teamă. În „Stutterer”, laureat al Premiului Oscar în 2016, pentru un tipograf singuratic, o relaţie online s-a dovedit a fi o legătură de care avea mare nevoie, fără să trebuiască să dezvăluie problema bâlbâielii din cauza căreia trăieşte atât de izolat. Acum, însă, este pus în situaţia de-a se întâlni în carne şi oase cu persoana respectivă.
Caravana Filmelor NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.