Instituţia Prefectului Cluj a lansat campania de mobilizare civică penru ecologizarea şi înfrumuseţarea localităţilor. Campania vizează implicarea cetăţenilor în acţiuni de colectare a deşeurilor bio-degradabile, curăţare a străzilor, albiilor de râu şi coastelor montane, cosmetizare a arborilor, dar şi plantat puieţi, arbuşti ornamentali şi flori.
„La fiecare început de primăvară, trebuie să redăm naturii strălucirea pe care o merită, prin participarea noastră, a tuturor, la această campanie de curăţenie şi înfrumuseţare. Merităm să trăim într-un mediu mai curat, mai sănătos, să ne punem în valoare bogăţia naturală şi turistică de care dispune judeţul Cluj, pentru a putea fi descoperită de oricine vizitează judeţul” a precizat GheorgheIoan Vuşcan, prefectul judeţului Cluj.
Campania se derulează în perioada 20 martie – 14 aprilie 2017, urmând ca la finalul campaniei primăriile să transmită Instituţiei Prefectului-Judeţul Cluj, o informare privind activităţile desfăşurate pentru realizarea obiectivelor propuse, menţionând inclusiv numărul cetăţenilor care s-au implicat în această campanie, fotografii făcute înainte şi după finalizarea fiecărei acţiuni.
Primele trei unităţi administrativ-teritoriale care vor fi selectate în urma evaluării vor primi drept premiu câte un plan de amenajare peisagistică din partea studenţilor de la Facultatea de Horticultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Biroul de presă
16.03.2017