Peste 200 de motocicliști vor participa la Campania de prevenire a incidentelor rutiere, ajunsă la cea de a IV-a ediție, care se dorește a fi, pe de o parte, un mesaj de atenționare cu privire la prezența și vulnerabilitatea motocicliștilor în trafic și, pe de altă parte, o modalitate de responsabilizare a tuturor persoanelor implicate direct și indirect în aceste activități – șoferi, motocicliști, pietoni ș.a.m.d.
Conform tradiției pe care dorim să o păstrăm, la finalul defilării participanții la trafic vor primi autocolante personalizate din partea motocicliștilor.
Structura evenimentului:
I – DEFILARE MOTO, pe ruta Sala Sporturilor „Horia Demian” – Monumentul Memorandiștilor (Blvd. Eroilor);
II – OFERIREA AUTOCOLANTELOR în realizarea unuia dintre obiectivele Campaniei (responsabilizarea participanților la trafic);
III – CURS „SAFETY HOURS”, în cadrul căruia persoane cu pregătire și experiență în domeniu vor susține prezentări cu caracter informativ, didactic din multiple domenii ale sportului pe două roți (legislativ, tehnic, prim-ajutor).
Mai multe detalii se regăsesc în cadrul paginii oficiale a evenimentului: https://www.facebook.com/events/445372575655200/.
DESFĂȘURĂTOR – activități desfășurate pe domeniul public
12:00 – Întâlnirea organizatorilor pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian;
12:30 – Întâlnirea participanților pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian;
13:30-13:45 – Organizarea și pregătirea defilării motocicliștilor;
14:00-14:30* – Defilarea motocicliștilor pe traseul prestabilit;
14:30 – Sosirea pe platoul pietonal de la Monumentul Memorandiștilor;
15:00-16:00* – Oferirea autocolantelor personalizate participanților la trafic.
* – ora este estimativă