Rahitismul la copii. Tot ce trebuie să știi – Ce sa fac, doctore?

rahitism baby.unica.ro
Sursa foto: http://www.shutterstock.com/

Rahitismul este o boala metabolica. Este cauzata de lipsa vitaminei D in organism sau de dificultatea de absorbtie a acesteia.

Consecinta acestei carente este o insuficienta mineralizare a osului aflat in crestere.

Rolul vitaminei D

Vitamina D are rol in reabsorbtia calciului si fosforului din intestin si depunerea acestora in zonele in care organismului are nevoie.

In special in oase, favorizand mineralizarea osoasa.

La copii contribuie la dezvoltarea dentitiei, cresterea armonioasa, functionarea normala a sistemului muscular, precum si in reglarea sistemului imunitar.

Exista studii care au demonstrat implicarea vitaminei D si in prevenirea unor boli ale adultului precum diabet zaharat tip 2, scleroza multipla, cancer, obezitate.

Rahitismul – manifestari

Sugarii pot prezenta:

● deformari ale craniului (mai frecvent intalnite sunt bosele frontale, adica fruntea bombata),

● fontanele larg deschise (fontanela anterioara se inchide in mod normal in jurul varstei de 18-24 luni)

inchiderea fontanelei anterioare inaintea varstei de 2 ani nu reprezinta un motiv de a opri administrarea vitaminei D.

● baza toracelui largita

● deformari ale sternului (sternul infundat sau sternul in carena, care proemina in exterior)

● deformari ale membrelor inferioare sub forma de incurbari

● anomalii dentare (eruptii intarziate ale dintilor)

● hipotonie musculara (dificultatea de a-si mentine statura si pozitia, intarziere in a-si tine capul, a sta in sezut, a merge)

● tumefiere ca niste butoane la nivel costal („matanii costale”, sunt rar intalnite)

● retractia orizontala a toracelui la nivelul diafragmului („sant Harrison”, de asemenea rar semnalat)

● convulsii cauzate de valoarea scazuta a calciului in sange

La copilul intre 1-4 ani

● deformari ale membrelor si coloanei vertebrale

● transpiratii

● scaderea poftei de mancare

● ritm lent de crestere

● afectiuni ale dintilor (defecte de smalt, carii frecvente)

● repetate infectii virale sau bacteriene, cu rezistenta scazuta la infectii

Copil mare si adolescent

● oboseala

● nervozitate, tulburari de comportament, randamentul scolar scazut

● dureri articulare cu dificultati de mers

● deformari ale coloanei vertebrale sub forma de cifoza, scolioza, cifoscolioza

Examinarile de laborator pot evidentia valori scazute ale calciului in sange, ale magneziului, fosforului, cresterea fosfatazei alcaline.

In unele cazuri se poate doza si nivelul vitaminei D. Acesti copii asociaza frecvent si anemie prin deficit de fier.

Examinarea radiologica releva modificari osoase in cazurile avansate de rahitism: structura transparenta a oaselor urmare a demineralizarii osoase.

Dar șiincurbari ale oaselor lungi, diverse fracturi osoase etc.

Rahitismul – prevenție

La femeile insarcinate, in ultimul trimestru de sarcina se administreaza preventiv aprox.1000- 1500 UI/zi vitamina D, alaturi de alte suplimente de vitamine. 

Dupa nastere, la sugar se incepe administrarea de vitamina D din ziua 10 de viata, sub forma de picaturi, doza recomandata fiind de 500-1000 UI/zi, echivalentul a aproximativ 2 picaturi/zi per os. 

Picaturile se pun direct in gurita, nu se utilizeaza lingurita deoarece substanta este uleioasa si pot ramane resturi pe aceasta, riscand o administrare deficitara.

Daca intr-o anume zi se omite administrarea picaturilor de vitamina D (ceea ce e firesc sa se intample!), in ziua urmatoare se va  administra doar doza zilnica necesara si nu se va creste doza suplimentar, existand riscul de supradozaj.

Vitamina D se va administra continuu, zilnic, pana la varsta de 2 ani, concomitent cu expunerea copilului la razele soarelui.

Dupa varsta de 2 ani, se poate continua administrarea discontinua de vitamina D pana la varsta de 7 ani, nefiind nevoie de administrarea zilnica.

Doar in lunile de toamna si iarna, practic lunile care contin litera „R”, cand scade intensitatea razelor solare.

Apoi se mai poate efectua o cura inainte de intrarea in pubertate, sub forma de comprimate masticabile.

Dozele vor fii individualizate in functie de ritmul de crestere, conditiile de locuit, expunerea la soare, raspunsul la doza initiala etc.

Doze crescute se recomanda in caz de greutate mica la nastere, prematuritate, tratament cu anticonvulsivante sau cu cortizon. 

Alte metode de prevenire sunt reprezentate de alimentatia naturala (exclusiv cu lapte de mama) pana la varsta de 6 luni, initierea corecta a diversificarii si suplimentare cu preparate de calciu.

Rahitismul instalat – tratament

Unii dintre pacientii pediatrici necesita doze curative de vitamina D si anume cei care prezinta deja semne de instalare a rahitismului.

Semne precum bose frontale, torace evazat la baze, deformari ale membrelor, etc.

In cadrul acestui tratament se administreaza doze mai mari de vitamina D (4-8 picaturi/zi per os), pe perioada a 2-3 luni.

Asta asociat cu suplimente de calciu si/sau acizi omega 3 din uleiul de peste.

Toate acestea se efectueaza doar la recomandarea medicului pediatru, deoarece exista riscul de depunere a calciului in rinichi sau de intoxicatie cu vitamina D.

Exista si varianta administrarii de vitamina D pe cale injectabila, insa este mai putin utilizata, in caz de necomplianta sau forme mai severe.

Trebuie acordata atentie dozelor de vitamina D, deoarece daca se depasesc aceste doze pot aparea semnele supradozajului.

Acestea sunt: varsaturi, constipatie, hipotonie, paloare, urinari frecvente, depunerea calciului in rinichi, caz in care consultul medical este o prioritate.

Surse de vitamina D

Cele mai cunoscute tipuri de vitamina D, numita si Calciferol sunt: vitamina D2 (Ergocalciferol) de origine vegetala si vitamina D3 (Colecalciferol) de origine animala.

Vitamina D3 se sintetizeaza in stratul superior al pielii, epiderma, sub actiunea razelor ultraviolete.

Din acest motiv este recomandata expunerea la soare a copilului minim 15 minute/zi, cu protectia corespunzatoare a capului, pentru prevenirea insolatiei.

Cele mai bogate surse alimentare de vitamina D sunt: pestele gras (hering, sardina, ton, macrou, somon), uleiul de peste (morun, ton, calcan), galbenus de ou, ficat de vitel, unt, lapte integral, lactate nedegresate, cereale, nuci, ciuperci etc.

Laptele matern contine cantitati mici de vitamina D, dar are rol antirahitic prin continutul de calciu si fosfor si raportul optim dintre acestea.

Formulele de lapte praf sunt imbogatite in vitamina D.

Acesta insa nu este un motiv de a intrerupe alaptatul la san, care trebuie continuat cel putin pana la varsta de 6 luni, deoarece aduce multe alte beneficii.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj