BOR: Preoţii să păstreze neutralitatea în campania electorală. Ce se întâmplă cu Dinu Criste, candidat la Floreşti?

dinu criste
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Reprezentanţii Bisericii Române au transmis câteva gânduri vis-a-vis de poziţia pe care trebuie să o adopte preoţii în campania electorală din acest an. Conform acestora, preoţii nu pot candida decât independent şi numai pentru posturile de consilieri locali sau judeţeni. 

Dinu Criste, preotul misionar, după cum se autodenumeşte este candidatul independent pentru postul de primar în comuna Floreşti, judeţul Cluj. Dat fiind comunicatul de presă transmis de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preotul Dinu Criste ne explică situaţia în care se află precum şi consecinţele pe care ar putea să le suporte dacă ajunge primar al comunei Floreşti. Vă reamintim că Dinu Criste are susţinerea Partidului Social Democrat.

„Decizia spune că cei care candidează pentru posturile de consilieri nu vor fi suspendaţi din activitatea de slujire. Cei care îşi asumă o candidatură fie la parlamentare, primărie, va decide Sinodul în cazul în care câştigă şi ajunge pe post, suspendarea din slujire. Acum, cazul meu este oarecum particular pentru că eu eu sunt preot misionar. Eu nu slujesc în Floreşti ci în Cluj. La Floreşti vin doar iarna iar eu nu am parohie. eu nu am carte de muncă cu Patriarhia Română, nu sunt salariatul Patriarhiei Române. Din punctul meu de vedere, decizia poate să vină. Dacă voi câştiga, poate să vină decizia. comunicatul nu este o noutate, probabil că au mai fost cazuri”, a explicat pentru Cluj24h.ro, preotul Dinu Criste, candidat la primăria comunei Floreşti.

Redăm mai jos, comunicatul intergral al SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

În perspectiva alegerilor locale şi legislative din anul 2016, din dorinţa de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de viaţa politică şi campaniile electorale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române face următoarele precizări:

  1. În calitate de cetăţean şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea de a participa la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele comun. În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică faţă de problemele cu caracter politic.Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.
  2. În conformitate cu Sfintele Canoane, arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică, să fie membri ai unui partid politic,să candideze la alegerile parlamentare sau locale,  să participe la campanii electorale şi să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local.
  3. Clericul sau monahul care se implică în politică în calitate de membru sau de candidat al unui partid încalcă legământul depus la hirotonie, hotărârile Sfântului Sinod şi regulamentele bisericeşti, caz în care va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate înConsistoriile eparhiale.
  4. Totuşi, Sfântul Sinod, aplicând principiuliconomiei(dispensă),  în vederea împlinirii misiunii sociale la care sunt chemaţi clericii în viaţa comunităţilor pe care le păstoresc, a aprobat ca, în situaţii excepţionale,preoţii şi diaconiisă candideze, însădoar ca independenţi şi doar pentru calitatea deconsilier local şi consilier judeţeanîn România cu aprobarea scrisă a ierarhilor lor.
  5. În acest caz, preoţii şi diaconii care au obţinut, în mod excepţional, aprobarea bisericească de a candida pentru a deveni membri în consiliul local sau consiliul judeţeanvor fi suspendaţi de la slujirea liturgică pe întreaga perioadă a campaniei electorale(pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la folosirea de mijloace pastorale în campania electorală), vor adopta în timpul campaniei electorale un comportament adecvat demnităţii preoţeşti, vor respecta legislaţia în vigoare privind campaniile electorale şi alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi nu vor folosi în scopuri electorale lăcaşurile de cult.
  6. Sfântul Sinod reînnoieşte apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti.
  7. Sfântul Sinod reaminteşte faptul că Biserica Ortodoxă Română nu susţine vreun partid politic sau vreo ideologie politică, însă îndeamnă pe toţi cetăţenii să-i aleagă pe acei candidaţi care arată credinţă în Dumnezeu şi responsabilitate faţă de comunitate, apără şi susţin demnitatea vieţii umane, a familiei tradiţionale şi promovează educaţia şcolară integrală care îmbină cunoaşterea intelectuală cu formarea morală şi spirituală.

SECRETARIATUL SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj