Propunerea de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun (PLx 399/2011), iniţiată de deputatul PSD Aurelia Cristea și susţinută de 105 parlamentari, a primit, astăzi, raport favorabil de la Comisia de Sănătate și Familie din Camera Deputaţilor și urmează să intre la vot final, în Plen.
„Mă bucur că rațiunea privind grija pentru sănătate și responsabilitatea pe care o avem față degenerațiile tinere a triumfat. Avizul de astăzi a încununat o luptă de ani de zile dusă în primul rând de specialiștii din domeniul medical- pneumologie, cardiologie, oncologie, experți din Ministerul Sănătății. Lor li s-au adăugat mereu oameni noi, tineri. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: tinerii s-au dovedit a fi cei mai fervenți susținători și aprigi luptători pentru interzicerea fumatului în spațiile publice. Vreau să le mulțumesc celor care nu au renunțat, membrilor Forumului Tinerilor din România și ai Coaliției România Respiră, formată din peste 250 de ONG-uri. Am avut și sprijinul organismelor și instituțiilor internaționale- Organizația Mondială a Sănătății, a unor importante societăți medicale, a majorității categoriilor socio-profesionale, dar și a autorităților și colegilor din alte partide- cele 105 semnături de la parlamentari de toate culorile politice pe care le-am strâns încă din luna martie înseamnă ceva”, a declarat deputatul Aurelia Cristea, președintele PSD Cluj-Napoca.
În Comisia de Sănătate au fost adoptate astăzi mai multe amendamente, printre care cel mai important, referitor la definirea spaţiului public închis, conduce practic la interzicea fumatului în aproape TOATE spaţiile publice închise. Excepţie fac penitenciarele de maximă siguranţă și zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale- aici se vor amenaja spaţii destinate exclusiv fumatului.
De asemenea, fumatul nu va fi permis în locurile de joacă sau alte spaţii destinate copiiilor, închise sau deschise. Mai mult decât atât, în aceste spaţii va fi interzisă inclusiv utilizarea ţigărilor electronice. Se interzice complet fumatul și în instituţiile medicale, de învăţământ, de stat și private, precum și cele destinate protecţiei și asistenţei copilului.
Şi reclama în cazul produselor de tutun va fi mai strict reglementată. Potrivit unui alt amendament adoptat astăzi, în unităţile în care se comercializează produse din tutun nu va fi permisă afişarea acestora în locurile de trecere obligatorie, cum sunt casele de marcat. De asemenea, posturile de radio şi de televiziune naţionale vor pune la dispoziţie autorităţilor şi ONG-urilor cu activitate în domeniul reducerii consumului de tutun un spaţiu de emisie de 30 de minute săptămânal, dedicat educaţiei pentru prevenirea consumului de tutun.
În ceea ce priveşte cadrul sancţionatoriu, amenzile vor fi drastice, de la 100 la 500 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 5000 şi 15.000 lei, plus suspendarea sau închiderea activităţii pentru persoanele juridice.
Următorul şi ultimul pas în lupta împotriva fumatului în spaţii publice este votul Plenului Camerei Deputaţilor, for decizional.