Analize Covid false: 4 persoane au fost depistate de polițiști pe Aeroportul din Cluj prezentând buletine de analize medicale posibil false.
Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca – Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Cluj s-au sesizat din oficiu.
La data de 1 iunie a.c. un bărbat și o femeie de 35 de ani, ambii din municipiul Sibiu, ar fi prezentat la îmbarcarea în aeronavă buletine de analize medicale.
Există suspiciunea că acele analize medicale nu ar fi autentice.
Totodată, la data de 31 mai a.c., polițistii au depistat doi bărbați, de 29 și 56 de
ani, din județul Bistrița-Năsăud.
Aceștia, la îmbarcarea pentru zborul Cluj-Napoca-Londra, ar fi prezentat buletine de analize medicale (teste pentru depistarea virusului Covid-19).
Și în cazul lor polițiștii au avut suspiciunea că ar fi false.
Cercetările se desfășoară pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei.
Cei patru sunt cercetați pentru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
Vă reamintim faptul că pentru a călători în majoritatea țărilor europene este nevoie de un test COVID negativ.
Dat fiind faptul că fiecare persoană trebuie să prezinte aceste rezultate ale testelor, unii aleg să achiziționeze falsuri.
Totodată, la începutul lunii mai, o situație similară a avut loc pe Aeroportul din Cluj.
Mai mulți români au încercat să se îmbarce în aeronave prezentând buletine medicale false.
Încercau în acest fel să dovedească faptul că nu sunt infectați cu virusul SARS-CoV-2.
La fel, persoanele în cauză s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Citește mai multe AICI.