Senatorul PDL, Alin Tişe nu a ignorat comunicatul PSD Cluj din această dimineaţă şi transmite la rândul său un comunicat cu o serie de întrebări, drept răspuns.
L-aş fi ignorat şi de această dată pe Remus Lăpuşan însă, ignorându-l, ar fi putut să creadă că are dreptate, vorbind singur. Dar, în ultima săptămână, pasiunea nebună pentru persoana mea îl determină să îmi repete obsesiv numele.
Am aflat, totodată din exprimarea perfecta a domnului Lăpuşan, că mi se solicită să recunosc blaturile făcute cu diferite personaje şi jocurile politice pe banii contribuabililor. Ne abţinem să nu râdem şi îl întrebăm: domnule Lăpuşan, chiar dumneavoastră vorbiţi despre blaturi?!
Îi solicit şi eu public măcar de această dată să nu mai fie ipocrit şi să răspundă public:
Cum se ocupă el de atâţia ani în politică de delaţiuni ordinare, făcând plângeri şi reclamaţii nefondate?
Cum încearcă el să înlăture adversarii politici incomozi folosind controlul politic ilegal al prim-ministrului?
Cum s-a trezit el din somn pe când era la conducerea judeţului aflând lucruri care erau publice de ani de zile?
Cum a reinventat, în anul 2014, comunicarea prin porumbei călători?
Cum a iniţiat şi promovat un HCJ (sic!) pentru pistă iar după un somn adânc a iniţiat revocarea hotărârii făcând pierdute referatele? (Prietenii ştiu de ce!)
Cum făcea bani din asigurări prin intermediari de la instituţiile aflate în subordinea CL Cluj-Napoca în mandatul său de consilier local?
Cum vorbeşte despre firme PD-iste când aproape toate contractele judeţului din ultimii 3 ani au fost obţinute de o firmă PSD-istă?
Cum a angajat el ilegal personal în toate instituţiile CJC dublând umărul de angajaţi şi fondul de salarii?
Cum a reuşit, în aproape trei ani la putere, să blocheze toate proiectele şi să nu facă nimic pentru clujeni?
L-aş întreba, citând prietenii de pe facebook, ce anume fumează, poate ne dorim şi noi?!
În final îi recomand să se preocupe de proiecte pentru clujeni şi pur şi simplu să mă lase în pace. Obsesiile cauzează grav sănătăţii!
foto: facebook.com