La ședința de joi a CJ Cluj, deliberativul este chemat să-și asume prin HCL încetarea contractului de finanțare nr.3665 din 29.03.2012, aferent proiectului “Parc Industrial TETAROM IV”. Adică renunțarea la banii europeni de cofinanțare pentru acest obiective conomic și trecerea în sarcina bugetului local a fondurilor necesare finalizării acestuia. Astadin cauza faptului că perioada de programare aferentă POR 2007 – 2013 are termen definalizare în 31decembrie 2015 – un termen imposibil de realzat acum.
Lucrările aferente acestui obiectiv de investiții au fost demarate în data de 15.05.2014, conform ordinului de începere a lucrărilor emis de către CJ Cluj. Termenul de finalizare, conform contractului de execuție a fost 20 de luni, la o valoare a lucrărilor de 36.355.757,95 lei, fără TVA. Cel puțin așa rezultă din Raportul nr. 660/11.03.2015 privind stadiul lucrărilorla acest obiectiv.
Din Raport mai aflăm că, urmare a contestației licitației despuse de către Societatea Tehnodomus și câștigarea acesteia la Curtea de Apel Cluj, lucrările au fost suspendate și recepționate prin proces verbal nr. 19429/16.10.2014, ocazie cu care s-a reluat evaluarea ofertelor în cadrul licitației.
Drept pentru care, la 14.10.2014, s-a semnat contractulde execuție nr. 53/19.033 cu asocierea dintre ACI Cluj, Nord Conforest SA, Electromontaj SA și SC Erbi Prod Com SA, emițându-se ordinul de începere al lucrărilor nr.20590/04.11.2014, cu începerea lucrărilor la data de 07.11.2014 și cu un termen de finalizare de 18 luni, noua valoare a lucrărilor fiind stabilită la 34.634.870,41 lei fără TVA.
Deci, ca o primă observație: din mai 2014, data primului contract de execuție, + 20 de luni, rezultă că finalizarea lucrărilor cădea în ianuarie 2016; iar din noiembrie 2014, data celui de-al doilea contract de execuție, + 18 luni, rezultă un termen de finalizare în luna mai 2016. Deci, și în cazul primului contract, se depășea cu o lună termenul de execuție descris acum imperativ la justificări de către decidenții CJ Cluj ca: “implementarea proiectului nu poatedepăşi data de 31 decembrie 2015”.
De asemenea, dacă comparăm cifrele puse în discuție în diversele documente puse la dispoziție pe acest subiect, vedem că e o adevărată varză a la CJ Cluj și că nici una nu pușcă cu alta, oricâte combinații am face. Aveți cifrele de mai sus, și aveți cifrele din documentul care se va pune în discuție joi:
“Bugetul total al proiectului, conform contractului definanțare: este în valoare de54.912.262,00 lei. Valoarea eligibilă a proiectului este de35.663.454,20 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de17.831.727,10 lei, reprezentând 50 % din valoarea eligibilă a proiectului. Contribuţia proprie în proiect este în valoare de 26.531.239,30 lei, reprezentând contribuţia Judeţului Cluj la cheltuielile eligibile, în valoare de 17.831.727,10 lei, adică 50% din valoarea eligibilă a proiectului şi 8.699.512,20 lei reprezentând contribuţia Judeţului Cluj la cheltuielile neeligibile – respectiv alimentare cu energie electrică şi gaz. TVA-ul aferent proiectului va fi suportat de Judeţul Cluj şi este în valoare de 10.549.295,60 lei”. Bănuiesc că toate aceste neconcordanțe apar deoarece, după semnarea celui de al doilea contract, “în urma numeroaselor sesizări ale Antreprenorului și a problemelor ridicate în cadrul sedințelor de comandament privind omisiunile proiectului, au apărut premisele revizuirii proiectului Proiectul revizuit a fost predat la registratura Consiliului Județean Cluj de către proiectant la data de 25.03.2015, și s-a constatat faptul că, acțiunea de revizuire a acestuia, a generat o majorare a valorii lucrărilor cu aproximativ 12.400.000 lei, fără TVA, reprezentând un procent de 37% din valoarea contractului de lucrări și, implicit, generează majorarea corespunzătoare a contribuției Județului Cluj la cheltuielile neeligibile ale proiectului. Menționăm că, în cadrul revizuirii, nu sunt cuprinse valorile pentru noile soluții ce se impun pentru realizarea alimentării cu gaze naturale și energie electrică”.
Deci: din noiembrie 2014 și până în martie 2015 (cam 5 luni), că tot era timp gârlă până la implementarea proiectului, care nu poate depăși data de 31 decembroe 2015, s-a lucrat intens pentru a se stabili o majorare a lucrărilor cu 12.400.000 lei, fără TVA.
Credeți că, în afară de aceste justificări, concretizate în INFORMAREA “Parc Industrial TETAROM IV” nr. 6471 / 30.03.2015, decidenții CJ Cluj își asumă indolența cu care s-a lucrat și la implementarea acestui obiectiv economic? La fel ca și la Obiectivul Centrul deManagement Integrat al Deșeurilor, la fel ca și pentru atragerea de fonduri pentru Proiectul deTransport Intermodal (multimodal), decidenți ai CJ Cluj au ales să nu-și facă datoria față de clujeni. Cine răspunde pentru banii europeni la care suntem nevoiți să renunțăm și la acest obiectiv de investiții? Căci sunt funcționari care au încasat bani pentru implementare, întreb, din nou, cum recuperăm banii cheltuiți degeaba, fără concretizarea investițiilor.
Îl rog pe prefectul Gheorghe Vușcan, ca reprezentant de legalitate al Guvernului României în județ, să se implice și în această speță semnalată. Mulțumesc.
De asemenea, înțeleg că banii europeni care se vor pierde pe acest obiectiv de investiții – care se va realiza cândva, chiar și la viteza de încet și foarte încet cu care ne-au obișnuit decidenții CJ Cluj, dar pe banii noștri, nu pe fonduri nerambursabile -, se pot reloca, conform legii, către lucrări din municipul Cluj-Napoca. Împreună cu primarul Emil Boc îi vom cere europarlamenatrului Daniel Buda să ne sprijine cu această relocare, pentru ca acești bani să rămână în Cluj, să nu se piardă cu totul.