Consilierul Local PNL, Bîldea Ioan a transmis câteva idei de imbuntăţiri către Compania de Transport Public.
Având în vedere faptul că în viitorul apropiat sistemul de transport în comun va deveni vital pentru oraș în condițiile în care aproape la orice oră din zi, traficul este infernal, cred că se impun câteva îmbunătățiri în ceea ce privește transportul public în comun. Astfel propun conducerii CTP următoarele:
Licitație pentru îmbunătățirea site-ului CTP, astfel încât acesta să aibă o interfață modernă și ușor de folosit. Astăzi compania cu 1.600 de angajați are un site rudimentar și greoi. Totodată trebuie să poată fi vizualizat în cel puțin 3 limbi de circulație internațională, având în vedere faptul că anul acesta suntem și Capitală Europeană a Tineretului.
Având în vedere achiziția de noi autobuze, cred că este timpul ca șoferii să dispună de o ținută vestimentară personalizată. Nu cred că mai trebuie să amânam acest subiect, dacă sunt bani de autobuze cu siguranță se vor găsi și pentru așa ceva.
Înființarea, în zonele campusurilor universitare, a unor birouri speciale suplimentare pentru eliberarea abonamentelor studențești, pentru a decongestiona gheretele de bilete din oraș, la care se formează cozi imense. Lunar sunt aproape 30.000 de studenți care își fac abonamente.
Afișarea în fiecare mijloc de transport în comun a unei hărți cu traseele CTP și traseul liniei pe care circulă mijlocul de transport respectiv, precum și orarul acelei linii.
O hartă detaliată cu traseele CTP ar trebui să existe în fiecare stație, și nu afișe pe hârtie A4. Asta pentru ca oricine să poată vedea conexiunile posibile din stația respectivă sau din alte stații. Totodată în fiecare stație trebuie să existe orarul liniilor care opresc acolo.
Așteptăm anul acesta un număr mai mare de turiști străini și consider normal ca stațiile să fie anunțate și în limba engleză în mijloacele de transport în comun care dispun de această opțiune.
Având în vedere că suntem în era smartphone-urilor, realizarea unei aplicații care să permită afișarea în timp real a orarului mijloacelor de transport în comun, astfel încât să poți să știi direct de pe telefon în cât timp urmează să ajungă în stație următorul mijloc de transport în comun ar fi mai mult decât utilă și este deja cerută de ceva vreme de către clujeni.
Pentru linia 5, care leagă aeroportul de oraș, ar trebui ca orarul acesteia să fie coroborat cu cel al zborurilor.
Organizarea unui concurs pentru realizarea unui manual de identitate vizuală a companiei, astfel încât aceasta să aibă o imagine unitară, modernă și care să inspire încredere în ton cu tendințele firmelor de transport public din marile capitale europene (Wiener Linien, Budapest Közlekedési Központ, Transport for London)
Realizarea unui studiu de trafic pentru sistemul de transport în comun, astfel încât traseele CTP sățină pasul cu dezvoltarea orașului.