Astăzi, Premierul Victor Ponta a anunţat datele oficiale primite de la INS şi care vorbesc despre economia ţării noastre. Conform acestora România nu a fost în recesiune tehnică, ba mai mult în trimestrul III s-a înregistrat o creştere economică de 1,9 % faţă de trimestrul II.
Este o zi bună pentru România şi mă bucur că datele puse la dispoziţie în mod oficial de Institutul Naţional de Statistică confirmă optimismul nostru. E adevărat că în ultimele zile, fiind campanie electorală, s-a vorbit despre dezastru economic, despre recesiunea în care este România. Au fost doar vorbe de campanie iar eu mi-am dorit ca datele oficiale să arate adevărul, să arate bine, nu pentru interese electorale, ci, pur şi simplu, pentru că vreau ca lucrurile să meargă bine în România. (…) În mod concret, conform datelor oficiale ale INS, PIB-ul în trimestrul al III-lea din 2014 a fost în termeni reali mai mare cu 1,9% comparativ cu trimestrul II din 2014, a afirmat premierul la Palatul Victoria.
De altfel, conform comunicatului emis de INS:
„Faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,2% pe seria brută şi cu 3,3% pe seria ajustată sezonier. În primele nouă luni ale anului 2014, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu acelaşi interval al anului 2013, cu 2,8%, pe seria brută şi cu 3,1% pe seria ajustată sezonier. În urma revizuirii seriei brute conform Sistemului European de Conturi (SEC) 2010) şi a seriei ajustate sezonier, Produsul intern brut a scăzut în trimestrul II 2014 cu 0,3% faţă de trimestrul I 2014 şi a crescut în trimestrul I 2014 cu 0,5% faţă de trimestrul IV 2013. In trimestrul III 2014, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 1,9%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,3%. „.
Acest lucru a fost clar menţionat de către Victor Ponta încă din dezbaterile ce au avut loc alături de contracandidatul său, Kalus Iohannis şi deşi aşteptările sale erau mai mici, iată că INS a anunţat o creştere mai mare. Fapt ce va putea plasa România la sfârşitul anului printre primele ţări din Europa cu o asemenea creştere economică.
Economia ţării a fost de altfel un subiect important pentru candidaţii la alegerile prezidenţiale însă din păcate pentru unii a fost mai mult un subiect de minciună. Klaus Iohannis nu a fost singurul care a minţit în acest sens insistând să spună că suntem în recesiune tehnică. La fel au făcut şi unii dintre aleşii locali PNL.
La Floreşti, primarul galben se plângea în şedinţele de Consiliu Local că încasările la taxe şi impozite sunt „din păcate deplorabile”, şi desigur asta se datora „recesiunii în care ne aflam”. Obişnuiţi fiind cu previziunile domnului primar ne aşteptam ca economia ţării să să dea cu minus, nicidecum să aibă o astfel de creştere.
Pentru ca toate aceste lucruri să fie lămurite, INS a făcut publice rezultatele pentru trimestrul III, iar acestea arată că România a înregistrat o creştere economică semnificativă faţă de trimestrul trecut.
Sursă foto: www.masterstudies.ro