[Galerie Foto] Noi investiții în beneficiul pacienților care necesită proceduri de recuperare medicală

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

DTA_5916Consiliul Județean Cluj informează persoanele potențial interesate cu privire la faptul că au fost finalizate lucrările de modernizare a Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie al Spitalului de Boli Infecțioase. Făcând parte din structura Ambulatoriului Integrat al Spitalului, Laboratorul de recuperare funcționează pe strada Moților din municipiul Cluj-Napoca, la numărul 19.

            Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe: „Rolul acestor investiții este de a asigura tuturor celor care apelează la serviciile laboratorului de recuperare cele mai bune tratamente, realizate în condiții optime, astfel încât gradul de reușită al procedurilor să fie cât mai ridicat. Alături de revitalizarea spațiilor în care se desfășoară ședințele de tratament, vom continua să acordăm o atenție specială dotării laboratorului cu cele mai performante echipamente și aparaturi”.

DTA_5943Investiția propriu-zisă, de aproximativ 500.000 de lei, a constat în înlocuirea pardoselilor, înlocuirea tâmplăriei interioare cu tâmplărie din aluminiu plină cu pal laminat și schimbarea corpurilor de iluminat. De asemenea, obiectele sanitare au fost înlocuite cu unele care îndeplinesc cerințele fundamentale de igienă și sănătate, elementele de compartimentare au fost înlocuite cu elemente din pal înrămate în profil P.V.C și s-au executat lucrări de finisaj interior la nivelul tavanelor, al pereților și al soclului.

De menționat este și faptul că laboratorul dispune de aparatură medicală nouă, menită să asigure desfășurarea unui act medical de calitate. În același timp, s-a reușit ca prin combinația de culori calde și vesele, alături de luminozitatea spațiilor, să se creeze o stare de confort și bună dispoziție pentru pacienții care beneficiază de serviciile și dotările laboratorului. În cadrul laboratorului activează o echipă medicală complexă, formată din medici în specialitatea Medicină Fizică și Balneologie, asistenți medicali generaliști, asistenți medicali în specialitatea recuperare, medicină fizică și balneologie, maseuri, fiziokinetoterapeuți, kinetoterapeuți și profesori Cultură Fizică Medicală, ce ghidează bolnavii spre o recuperare cât mai ușoară și plăcută.

DTA_5951Pacienții care se adresează Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Ambulatoriului de pe strada Moților pot beneficia de proceduri precum kinetoterapie de grup pe afecțiuni, galvanizare, ionizare, curenți diadinamici, trabert, TENS – curent transcutanat, curenți interferențiali, unde scurte, ultrasunet, magnetoterapie, laserterapie și solux. Totodată, persoanele care se confruntă cu diverse probleme pentru care necesită recuperare medicală pot beneficia și de alte proceduri precum curenți cu impulsuri rectangulare și exponențiale, băi galvanice, aplicații cu parafină, masaj regional și segmentar, limfamasaj, aerosoli, kinetoterapie individuală, tracțiuni vertebrale și articulare, dar și kinetoterapie cu aparatură specială cu dispozitive mecanice, electromecanice și robotizare.

Laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase se adresează categoriilor de persoane care nu necesită spitalizare continuă, cu patologii cronice, asigurând accesul la servicii de recuperare pentru aproximativ 180 de pacienți pe zi. Procedurile se acordă în funcție de perioada și ritmul stabilite de medicul curant de medicină fizică.

DTA_5956 DTA_5955 DTA_5951 DTA_5950 DTA_5947 DTA_5943 DTA_5938 DTA_5929 DTA_5927 DTA_5926 DTA_5919 DTA_5916 DTA_5915 DTA_5913 DTA_5912

Articole Noi