Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectele privind amnistierea fiscală a mamelor şi pensionarilor, precum şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator – aceasta din urmă fiind votată în unanimitate de Putere şi Opoziţie. De asemnea, tot marţi, a fost adoptată și o propunere legislativă care prevede că piloţii, inginerii de zbor şi stewardesele vor primi din nou pensie de serviciu.
„Grija faţă de categoriile sociale vulnerabile din România şi, implicit, faţă de toţi românii, reprezintă o preocupare constantă a Gvernului Ponta. Prin votul de astăzi Guvernul Ponta dovedește că poate coagula în jurul său toate grupurile parlamentare, creând o legătura funcţională între Executiv și Legislativ”, a declarat ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea.
De asemenea, Cristea susţine că un rol foarte important în promovarea acestor proiecte îl are ministrul Municii, Familiei, Protecţiei Sociale, și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, care a militat în permanenţă pentru dreptate socială. Ministrul delegat pentru Dialog Social a mai adăugat că prin aceste măsuri, Guvernul Ponta le demonstrează încă o dată românilor că își respectă promisiunile făcute privind corijarea nedreptăților comise de fostele guverne, când zeci de mii de cetăţeni au rămas fără importante procente din salarii și pensii.
„Votul de astăzi din Camera Deputaţilor demonstrează încă o dată că sunt măsuri necesare, măsuri prin care se repară nişte erori ale guvernelor anterioare. Referitor la legea privind amnistia fiscală pentru mame, pensionari şi bugetari, aşa cum a spus însuşi premierul Victor Ponta este ‘un act de justiţie socială”, a adăugat Aurelia Cristea.
De aceste măsuri urmează să beneficieze aproximativ 50.000 de pensionari, 20.000 de mame și 25.000 de bugetari.