Un bărbat a fost reținut, iar ulterior arestat preventiv de către magistrați, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor și violență în familie, după ce și-a agresat fiul pe fondul unui conflict spontan.
La data de 29 iulie a.c., un bărbat a fost reținut de către procurorul criminalist, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistrați, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la omor și violență în familie, fapte prevăzute de Codul penal.
Conform probatoriului administrat, la data de 28 iulie a.c., bărbatul în vârstă de 68 de ani, din Baciu, pe fondul consumului de alcool a avut un conflict spontan cu fiul său, în vârstă de 37 de ani, din Baciu.
În acest context, bărbatul i-ar fi aplicat fiului său o lovitură cu un corp ascuțit în zona abdominală, victima fiind supusă de urgență unei intervenții chirurgicale.
Cercetările sunt continuate.