Floreştenii vor şi Fany şi CTP – o floresşteancă a lansat în urma cu 5 zile o petiţie on-line.
Prin aceasta, cere ca firma privată, Fany să revină pe traseele ce legau comuna Floreşti de Cluj-Napoca.
Mai exact, aceata, alături de cei ce o susţin nu doresc să schimbe mai multe autobuze pentru a ajunge la destinaţia dorită.
Un singur transportator pe raza comunei.
“Compania de transport Fany a fost obligată să iasă din comuna Floreşti, iar CTP a rămas să opereze singură cursele.
Pe cine deranja să circule în paralel cele două companii? Floreştenii ar fi avut numai de câştigat.
Nu suntem împotriva CTP, dar vrem inapoi cursele Fany.
Suntem sute de persoane care călătorim spre zona de nord a oraşului şi care apreciam că maşinile Fany ne duceau direct în acea zonă.
Ştim cu toţii cât de neplăcut e să circuli cu două-trei autobuze, să aştepţi în două-trei staţii, să-ți faci de două-trei ori mai mulţi nervi”, spune petiționarul.
Fany vs. CTP… sau ambele?
Ne opunem monopolului. Să fie două, chiar trei societăţi de transport dacă se poate.
În felul acesta vom avea servicii mai bune, mai ieftine, mai diversificate”, spune semnatarul petiţiei.
Petiţia a fost semnată până acum doar de 19 persoane. Acest subiect a fost atins de către cetăţeni şi pe grupul Trăiesc în Floreşti de pe facebook.
Acolo, mai multe persoane susţin că le este greu să schimbe mai multe autobuze pentru a ajunge dimineaţa la locul de muncă.
“Aş lăsa cu drag maşina acasă să pot ajunge la servici cu doar un autobuz, care nu face mai mult de 40 de minute până în capătul celălalt al oraşului”, spune un cetăţean.
Compania privată de transport în comun, Fany nu a mai realizat transport pe rutele din Floreşti şi Cetatea Fetei după ce le-a fost retrasă licenţa.
Această lucru s-a întâmplat în urma unor decizii ale instanţelor.
Citește mai multe din ”Florești”.