Facultatatea de Zootehnie și Biotehnologii din cadrul USAMV Cluj-Napoca vă invită vineri, 2 martie, la seminarul ”Pescuitul sportiv – Pasiune, biodiversitate şi antreprenoriat”, la care sunt invitați mai mulți specialiști și personalități din domeniu, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri, cărora li se pot alătura toți pasionații de pescuit sportiv.
Obiectivul principal al reuniunii este aducerea în actualitate a problematicii pescuitului sportiv, privind aspectele legislative, etice şi de conservare a biodiversităţii acvatice. În acest sens, vor fi susţinute prezentări, având ca tematică situaţia ihtiofaunei româneşti, factorii limitativi şi metodele de reducere a
impactului acestora (activităţi antropice, braconaj, microhidrocentrale, populărinnecontrolate).
”Prin acest seminar ne propunem creşterea interesului în dezvoltarea competenţelor antreprenoriale ale absolvenţilor noştri şi integrarea lor pe piaţa muncii. Vor fi prezentate modele de afaceri în domeniul pescuitului sportiv şi a domeniilor adiacente acestuia: fabricarea şi comercializarea nadelor de pescuit, echipamente şi costume destinate pescuitului şi drumeţiilor în natură, posibilităţi de cartare a amenajărilor piscicole şi a apelor naturale cu ajutorul dronelor”, a declarat Daniel Cocan, șef lucrări Dr. la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii din cadrul USAMV Cluj-Napoca, organizatorul evenimentului.
Între invitați se numără reprezentanți ai mediului de afaceri, ai USAMV Cluj-Napoca și ai altor universități, antreprenori, dar și specialiști în domeniu, între care guvernatorul Deltei Dunării, Mălin Mușatescu, Vasile Oțel (INCDD Tulcea), Andrei Togor (Aqua Crisius), Mircea Bălaș (consilier superior ANPA), precum și oaspeți din străinătate: Steven Weiss (Institute of Zoology, Karl-Franzens University, Graz, Austria) și Andreas Zitek (University of Natural Resources and Life Sciences, Vienna).
„Pescuitul sportiv – pasiune, biodiversitate şi antreprenoriateste primul seminar din România în care pescarii sportivi, cercetătorii și antreprenorii din domeniu vor sta față în față. Invitații vor prezenta situația actuală a pescuitului sportiv din trei perspective: pasiunea comună pentru pescuit și natură, conservare și biodiversitate, și antreprenoriat în domeniul pescuitului sportiv. De asemenea, invitații vor răspunde întrebărilor.
Evenimentul va avea loc, vineri, între orele 9.00-14.00, la USAMV Cluj- Napoca, în Amfiteatrul ”Regele Ferdinand” (Institutul pentru Ştiinţele Vieţii).
Seminarul este deschis și publicului, accesul fiind liber.