Asociatia Traiesc in Floresti, alaturi de cativa cetateni din comuna a organizat astazi, o conferinta de presa prin care au aratat multiplele problene cu care se confrunta locuitorii comunei.
Conferinta a fost prezentata de Alin Vlasin, vice-presedinte ATIF, Daniel Meze, locuitor si Iulia Ungureanu dar au fost prezenti pe langa reprezentanti ai presei si locuitori din comuna si consilierul local PMP, Adrian Mic.
„Primul meu contact cu Floresti a fost in 2013 dar m-am mutat in toamna anului trecut. Am cunoscut toate problemele cand am cumparat apartament aici. M-a frapat faptul ca din 2013 si pana cand m-am mutat aici nu au fost rezolvate problemele. M-am gandit sa inventariem aceste probleme si am facut acest manifest cu 83 de puncte. Am primit 200 de mesaje si este structurat pe domenii. M-am bucurat ca exista un cadru juridic prin ATIF si am dat acest manifest primarului si consilieror locali in Consiliul Local. Noi nu vrem un razboi cu primarul sau cu administratia publica locala.”, a spus Meze.
Daniel Meze a adus cateva exemple de probleme din comuna cum sunt drumul de legatura din sudul comunei unde dupa repetate declaratii nu exista „un metru din drum asfaltat”.
Locurile de joaca sunt de asemenea o necesitate. Modul in care se construieste si alte probleme.
” Noi nu am inventat apa calda. Sunt cunoscute problemele. Ar trebui sa avem un parc industrial pentru ca in Floresti sa existe locuri de munca”, a mai spus Daniel Meze.
Acesta a mai spus si ca administratia publica nu trebuie sa respinga investitorii din comuna prin masuri care sa le ingreuneze activitatea. A oferit ca exemplu scazul afaceristului turc, Serhat Topbas care a anulat in instanta hotararea Consiliului Local Floresti privind taxa pentru accesul pe drumurile publice din comuna. Despre asta v-am scris mai multe AICI.
La randul sau, Alin Vlasin a adus in discutie situatia drumului de legatura din sudul comunei care a aratat ca situatia nu este una roz, iar proiectul este inca departe de a fi realizat in conditiile in care este extrem de necesar.
Iulia Ungureanu, unul dintre principalii contestatari ai primarului, implicata in problemele comunitatii, a tras un semnal de alarma catre institutii pentru a primi sprijin in rezolvarea marilor probleme.
” Pe partea de urbanism. Ar trebui sa existe transparenta. La noi toate sunt strada Porii fara numar, Florilor fara numar si as dori ca Inspectoratul de Stat in Constructii si alte institutii sa se implice. Avem surprize precum panouri de santier care ne prezinta un proiect si ne trezim cu etaje bonus. Ar fi necesara o colaborare si cu domnul Neag, cu CTP, pentru o regandire a transportului in comun in functie de nevoile noastre”, a spus Iulia Ungureanu.
La finalul conferintei, Daniel Meze a mai adaugat ca este asteptat si un sprijin din partea PNL Cluj.