Anul nou Bizantin a fost sărbătorit în această după-masă în parcul Etnografic “Romulus Vuia”, unde clujenii s-au adunat în număr mare. Evenimentul a avut loc la Biserica din Deal şi va deveni o tradiţie.
“Este un moment foarte interesant şi foarte important nu doar în acest spaţiu Central-Sud-Est European cât mai ales în spaţiul Mediteranean şi de care sunt legate multe alte tradiţii care sunt foarte prezente şi astăzi în viaţa noastră, de exemplu: în continuare se sărbătoreşte la 1 sptembrie Anul Nou Bisericesc, dar plecând tot de la aceeaşi veche tradiţie tot pe 1 septembrie în cele mai multe ţări europene începe anul nou şcolar. Pornind de aici, practic toate evenimentele organizate pe structura toamnă-primăvară, toate manifestările de durată, inclusiv campionatele sportive îşi au originea îndepărtată în această veche tradiţie şi veche practică de împărţire a timpului”, a declarat Tudor Sălăgean, director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
În cadrul acestei Sărbători a Indictionului Anului Nou Bizantin Anno Mundi 7523 au avut loc mai multe evenimente, după un program stabilit. Astfel, că cei prezenţi s-au bucurat în primul rând de horitorii veniţi din localităţile Boian şi Ceanu Mare.
Ianoşi Victoria a reuşit să-I impresioneze pe cei prezenţi în special pentru faptul că a fost printre cei mai bătrâni horitori prezenţi. Are 77 de ani şi şi păstrează această tradiţie a horitului de 62 de ani.
Sătenii din Negreni au fost prezenţi la rândul lor şi a arătat publicului cum se degustă pălinca de prune dar şi cum se potriveşte gustul și tăria țuicii distillate şi apoi s-au pus pe joc cu “hididiși”.
Sărbătoarea afost urmată de serviciul religios, oficiat de părintele Dinu Criste, după care de un recital de muzică veche bizantină, susținut de GRUPUL SF. IOAN DAMASCHIN (coordonator: prof. Dr. SORIN ALBU). Părintele Dinu Criste a anunţat că din această Duminică, la Biserica lui Horia va avea loc, săptămânal, Sfânta Liturghie.
De la ora 18,00 a avut loc Concertul Orchestrei de muzică populară „CUNUNA TRANSILVANĂ” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, dirijată de OVIDIU BARTEȘ.
Manifestarea s-a bucurat de participarea extraordinară a Maestrului în Arta Culinară VALI COMAN (BIG BOLETUS), dar şi mai tare s-au bucurat cei prezenţi care au avut ocazia să guste din tocăniţa de porc cu legume şi carne de porc pregătită la ceaun, precum şi de un pahar de vin.