Consiliul Judeţean va face o nouă licitaţie pentru finalizarea lucrărilor de la Ic Ponor

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Ic PonorVicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj declarat astăzi că lucrările la drumul de la IC Ponor vor fi reluate. O nouă licitaţie va fi lansată pentru partea de lucrări neexecutate, iar instituţia va suporta finanţarea necesară pentru lucrările efectuate şi care s-au degradat. 

“Urmare a deplasării făcute la Bucureşti zilele trecute am avut o discuţie destul de aplicată privind  continuarea acestui  proiect început în anul 2009 când a fost semnat contractul. Acest proiect trebuie să continue fiind un obiectiv din punct de  vedere turistic”, a spus ioan Oleleu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

Acesta a făcut un scurt istoric al proiectului, precizând că „restul de executat, cea mai mare parte reprezintă turnarea asfaltului. Urmează o licitaţie în vederea absolvirii de fonduri de europene. Celelalte lucrări, dacă sunt degradări vor fi asumate de instituţie. pentru ca să continuăm proiectul”, a spus Ioan Oleleu.

RSCN0012Conform Marianei Raţiu, şeful Deirecţiei de Dezvoltare Investiţii din CJ Cluj „estimativ pe contact au rămas 11 milioane de lei dar având în vedere că sunt lucrări care au fost efectuate, restul putem scoate la licitaţie şi putem avea speranţe  o parte din bani sunt eligibili. Drumul are 20,5 km, plus 9 poduri”.

În ce priveşte partea juridică, instanţa a decis rezilierea contractului de lucrări şi restituirea garanţiei de bună execuţie. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au spus că vor ataca decizia ce face referire la restituirea granţiei de bună execuţie, iar în timpul soluţionării recursului vor putea lansa licitaţia pentru ce a rămas neexecutat.

Citeşte şi: Fraudă în contractul de reabilitare a drumului turistic Răchiţele- Ic Ponor

 

Articole Noi