Muzică bună, oameni frumoși, peisaje de poveste și o serie de activități plăcute ce pot fi făcute pe timpul zilei. Cam așa am sună descrierea sumară a festivalului Durușa Summer Hills, un festival open air ce are loc în mediul rural moroșean și combină de minune muzica și artă cu peisajele zonei.
Summer Hills este cel mai indicat loc pentru un sfârșit de vară cât mai frumos, motiv pentru care am stat de vorbă cu Pleș Ioan, unul dintre organizatorii festivalului, pentru a afla mai multe detalii despre ce înseamnă de fapt Durușa.
Powered by Andreea Popescu @ Dispersie
R: Cum a luat naștere conceptul festivalului Durușa Summer Hills? De ce Durușa și nu altă locație?
Pleș Ioan: Povestea din spatele festivalului începe prin 2009, când ne-am dat întalnire la un picnic pe deal. Am ajuns aici la invitația lui Alex și a lui Andrei, locuitori ai satului Durușa și în prezent organizatori ai festivalului. Ne-a plăcut atât de mult încât am revenit. Ce să și faci? Idea de a organiza ceva mai mare, era oarecum evidentă. Avem o locație generoasă cu un peisaj pe masură și o libertate de manifestare nelimitată. În 2011 am pus bazele organizației Road Runner Society și ne-am activat. Pentru noi care facem asta Durușa a devenit din ce în ce mai familiară, cumva acasă, cel puțin vara. De aici și conceptul festivalului, un backyard-livingroom integrat în peisaj. Desigur sprijinul și atitudinea sătenilor contribuie foarte mult la experiența Durușa.
E greu de descris Durușa în cuvinte, pentru că sunt multe locuri frumoase în țară, dar energia locului te cuprinde într-o manieră autentică.
R: Ce impact are festivalul asupra regiunii ? Ce sprijin aveți din partea societății și a autorităților locale?
Pleș Ioan: Durușa Summer Hills e unul dintre proiectele pe care încercăm să le integrăm în peisajul regional. Prin inițiativele noastre, ne-am propus să intervenim în peisajul rural aflat în transformare. Această intervenție e facută cu mare grijă și încercăm să găsim un echilibru între patrimoniul actual/tradițional și cel dobândit în ultimii ani. Din dialogul cu comunitatea locală am înțeles că ce facem e benefic și pentru aceștia, nu doar pentru lumea care ajunge la Durușa. Imaginează-ți ca în sat locuiesc cca 60 de oameni, dintre care mulți nu au luat contactul cu actuala realitate sau care nu au părăsit satul mai departe de câțiva km. Pentru aceștia, efervescența celor câteva zile de festival este de neconceput și o întâmpină cu un entuziam surprinzător. Schimbul cultural cred că e cel mai valoros bun, alături de deschiderea pe care festivalul o oferă comunității locale, inclusiv din perspectiva economică. În orice caz, mai e mult de clădit în acest sens, însă cu timpul am reușit să câștigăm încrederea și sprijinul localnicilor și al autorităților locale, pentru care le mulțumim și astfel creștem împreună.
R: Ce planuri de viitor aveți pentru Durușa și pentru festival?
Pleș Ioan: Avem foarte multe planuri. Pentru că ne gândim să locuim aici pe viitor, planurile de dezvoltare a zonei trebuie să fie în primul rând sănătoase și autosutenabile. Astfel că, vrem să contribuim la dezvoltarea sustenabilă a zonei prin proiecte educative, culturale și de promovare a peisajului din proximitatea satului Durușa. Începând cu anul trecut, am demarat două proiecte ce contribuie la acest scop. Centru de Creație și Educație Alternativă, ce constă în reabilitarea fostei școli din sat și dezvoltarea de programe educative pentru tineri și amenajarea Traseului Cicloturistic Someș -Chioar, traseu ce însumeaza 70 de km de circuit cicloturistic colinar în proximitatea satului Durușa.
În ceea ce privește festivalul, pe viitor ne-am propus să-l dezvoltăm pe o arie mai mare de desfășurare, echilibrat desigur. Asta din perspectiva construcțiilor și a spațiilor de happening care contribuie semnificativ la experiența SummerHills. Ne dorim însă să-l păstrăm intim, așa cum e acum dar să oferim o experiență cât mai completă celor care vor venii pe viitor aici, atât din perspectiva arhitecturii de peisaj cât și a activitățiilor ce vor avea loc.
R: Care sunt punctele forte cu care atrage festivalul oameni noi?
Pleș Ioan: Am observat că publicul festivalului crește organic de la an la an, în baza unor prietenii și preferințe comune. Satul este primul impact care declanșează atracția față de festival, odată ajunși pe deal, muzica, decorul și oamenii creează atmosfera autentică SummerHills. Totuși selecția muzicală atentă și cadrul în care aceasta acționează definesc Durușa SummerHills în mare masură alături de oamenii foarte faini. Aici se dansează mult.
Pentru mai multe detalii: http://www.summerhills.ro/