Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11:00, copiii cu vârste între 4 și 10 ani sunt invitați să participe la o lecție interactivă de circulație rutieră, susținută de polițiști.
Prima parte a lecției de educație rutieră va fi reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici vor afla toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic.
Cea de-a doua parte va cuprinde o sesiune interactivă, unde copiii vor fi invitați să aplice cunoștințele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural. La final, toți participanții vor fi răsplătiți cu premii.
Evenimentul va avea loc simultan, în sectoarele special amenajate, în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară. (locații județul Cluj: Cluj-Napoca – străzile Bună Ziua, Republicii, Aurel Vlaicu, Calea Baciului, Câmpia Turzii – strada Laminoriștilor, Florești – strada Eroilor, Gherla – strada Hasdatii, Turda – strada Victoriei).