REGAL DE OPERĂ Concert aniversar extraordinar, în prezența Principesei Moștenitoare Margareta și a Principelui Radu

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

REGAL DE OPERA, 23 septembrie 2016Vineri, 23 septembrie 2016, începând cu ora 18:30, Opera Națională Română din Cluj- Napoca are deosebita onoare și plăcere de vă adresa invitația la un REGAL DE OPERĂ, cu ocazia celei de-a douăzecea aniversări a căsătoriei Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, care a avut loc departe de țară.

Concertul extraordinar se va desfășura în prezența Altețelor Lor Regale.

Artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca își doresc să ofere Altețelor Lor Regale un cadou liric excepțional, cu ocazia aniversării princiare. Vor fi ascultate, așadar, partituri recunoscute și îndrăgite ale compozitorilor W. A. Mozart, Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Gaetano Donizetti, Antonin Dvořák, Gioachino Rossini, Domenico Cimarosa și Léo Delibes.

Cortina Operei va glisa revelând o gală de operă susținută de soliștii Aida Pavăl, Lorena Puican, Viktória Cormoș, Cristina Tureanu, Eusebiu Huțan, Corneliu Huțanu, Köpeczi Sándor, Andrei Nicoară, Ioan Stancu, tinere talente încurajate de Familia Regală a României într-un parcurs ascendent al carierei lor artistice. Aceștia vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta reputatului dirijor Tiberiu Soare, invitat special al acestui eveniment. Regia artistică este semnată de Dan Lupea, iar scenografia de Valentin Codoiu.

Regalul de operă va marca muzical cele două decenii aniversare ale Altețelor Lor Regale, în prezența apropiaților, personalități din Franța, Marea Britanie, Germania, Elveția, Spania, Austria, Grecia, Grecia, Belgia, Slovenia, Suedia și Statele Unite ale Americii, precum și alături de publicul larg, care a primit invitația deschisă de a participa la eveniment.

Concertul de gală va fi precedat de vernisajul pictorului Laszlo Valovits, deschis publicului începând cu ora 18:00, în foaierul teatrului liric. În acest context, domnul Valovits va oferi Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu două portrete, dezvăluite în premieră cu ocazia aniversară, în semn de înaltă apreciere și prețuire pentru Familia Regală a României.

Evenimentul extraordinar aduce o aură princiară debutului de Stagiune 2016-2017 a Operei Naționale Române din Cluj, instituție apropiată în mod excepțional, prin tradiție și istorie, de Familia Regală a României. Teatrul liric din Cluj, prima instituție de gen deschisă în România în anul 1919, a fost fondată sub auspiciile Regelui Ferdinand I, purtând de-a lungul întregului său  parcurs, principala misiune de a promova excelența în domeniul artei și culturii române, împărtășind excelență, har și trăire.

Vă așteptăm!

Articole Noi