Duminică, 4 septembrie 2016, cu ocazia meciului de fotbal România – Muntenegru, care va avea loc pe Stadionul Cluj Arena, vor fi impuse restricții de circulație între orele 17.00 -23.55, astfel:
închiderea circulației rutiere pe Splaiul Independenței, pe porțiunea cuprinsă între podul Garibaldi și podul Napoca (cu excepția tramvaielor C.T.P. în intervalul orar 17.00-19.45)
închiderea circulației rutiere pe aleea Stadion și pe strada George Coșbuc, de la Splaiul Independenței până la intersecția cu str. Cardinal Iuliu Hossu.
Duminică, 4 septembrie 2016, între orele 17:45 – 23:00, Compania de Transport Public Cluj- Napoca SA va devia mijloacele de transport care circulă pe liniile de autobuze 30 și M 26 pe următoarele trasee :
Linia 30: B-dul 1 Decembrie 1918 – Fântânele – Piața 14 Iulie – O. Goga – Splaiul Independenței – G.Barițiu – Piața M. Viteazu– Cuza Vodă – Bd. 21 Decembrie 1989 – A. Vlaicu;
La revenire din B-dul 21 Decembrie 1989 pe str. Regele Ferdinand – G.Barițiu – Splaiul Independenței – O. Goga – Piața 14 Iulie – Fântânele– B-dul 1 Decembrie 1918.
– Linia M 26: Splaiul Independenței – Piața14 Iulie – O. Goga – Splaiul Independenței – Str. E. Isac – Moților – Florești Cetate.
De asemenea, între orele 19:45 – 23:00, tramvaiele de pe linia 101 vor fi înlocuite cu autobuze care vor circula deviat în ambele sensuri pe următorul traseu:
Linia 101A: Bucium – Primăverii – Splaiul Independenței – Piața 14 Iulie – O. Goga – Splaiul Independenței – G. Barițiu – Horea – Piața Gării.
De asemenea, cu ocazia concertului de prezentare a stagiunii 2016-2017 a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, „La Operă”, circulația rutieră va fi restricționată în Piața Avram Iancu, pe artera din fața Teatrului Național, în data de 3 septembrie 2016, între orele 16.00-23.30.
Prmăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru zilele de vineri, 2 septembrie 2016 şi sâmbătă, 3 septembrie 2016, ca urmare a desfăşurării evenimentului „Turul Ciclist al Clujului și Trofeul Ardealului”.
Circulaţia auto va fi restricţionată vineri, 2 septembrie 2016 şi sâmbătă, 3 septembrie 2016, ca urmare a desfăşurării evenimentului „Turul Ciclist al Clujului și Trofeul Ardealului”, astfel:
vineri, 2 septembrie 2016, între orele 16.00-20.00, pe traseul Drumul Sf. Ion, după restaurantul Roata, până la intersecţia cu strada Făgetului;
sâmbătă, 3 septembrie 2016, între orele 9.00 – 15.00, pe traseul B-dul 1 decembrie 1918, între strada Miraslău și pod Garibaldi.
Facem un apel cetăţenilor care locuiesc sau care au drum în zonele menționate să dea dovadă de înţelegere şi să se conformeze acestor restricţii de circulaţie.