Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj desfășoară, în perioada 4-6 martie a.c., acţiuni în sistem integrat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului și combaterea ilegalităților în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri și persoane.
În 4 martie a.c., poliţişti rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfăşurat o acţiune pe linia respectării legislaţiei privind desfăşurarea activităţii de transport rutier de mărfuri și persoane pe principalele sectoare de drum național din județul Cluj.
Au fost instituite filtre rutiere în care au fost verificate 150 de autovehicule de transport mărfuri sau persoane, iar pentru neregulile constatate polițiștii au fost nevoiți să aplice 34 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 19.000 lei.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 4 permise de conducere.