Floreşti: Juristul primăriei nu mai face faţă. Trei probleme majore din comună necesită externalizarea serviciilor juridice

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h
primaria floresti
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Consiliul Local Floreşti s-a întrunit în şedinţă ieri, 25 februarie 2015. Pe ordinea de zi se afla printre altele şi un proiect ce presupune contractarea de consultanță, asistență și reprezentare juridică. Conform juristului primăriei, sunt prea multe litigii în fiecare an, iar el este singurul consilier juridic. Mai mult, acesta a prezentat principalele probleme pentru care este necesară împlicarea altor jurişti. 

„Am făcut cu acordul domnului primar şi împreună cu colegii de la serviciul financiar contabil un referat prin care vă rugăm să aprobaţi contractarea, externalizarea practic a unor servicii de asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică care să aibă ca obiect soluţionarea justă a unor probleme deosebit de presante”, le-a explicat juristul Primăriei celor de faţă.

Conform celor spuse de Alin Orza, se pare că ar fi 3 mari probleme:

  1. Rectificarea unor cărţi funciare – „o anumită persoană juridică s-a întabulat pe un teren despre care suntem convinşi că aparţine domeniului public al comunei Floreşti. Mai mult de atât, a solicittat emiterea unei autorizaţii de construire care evident, nu a fost emisă. Şi considerăm că se impune soluţionarea în instanţă”.
  2. Avem o situaţie extrem de complexă cu terenul care este la Polus şi modificările din legea fondului funciar ne ridică nişte probleme mari în privinţa inventarului.
  3. Cea mai presantă problemă ar fi problema documentaţiilor pentru expropieri pentru realizarea variantei SUD şi pentru modernizarea a trei străzi (Dumitru Mocanu, Şesul de Sus şi Iazului )

Practic pe cele trei străzi se doresc expropieri pentru ca traficul să se poată desfăşura mai bine, iar juristul Primăriei consideră că acestea sunt probleme urgente.

Conform acestuia, sunt peste 100 de litigii pe care Primăria le are anual, spre exemplu pe anul 2015, volumul de muncă fiind foarte mare.

Proiectul propus spre aprobare, a fost aprobat de către cei 10 consilieri prezenţi la acel moment în unanimitate.

Articole Noi