Sunt deja două zile de când românii sunt în stradă. Au ieşt numai seara trecută peste 70.000 de români în stradă. Vor să îi schimbe pe TOŢI. Nu le-au ajuns Ponta, Oprea şi Piedone. Nu s-au săturat nici cu Guvernul. Îi vor pe TOŢI.
Situaţia lui Iohannis e critică. E şah la Preşedinte şi asta pentru că nu a înţeles. Nu a înţeles că românii îi vor plecaţi pe TOŢI politicienii. Că românii nu mai vor partide politice. Iohannis încearcă o nouă mutare în timp ce românii anunţă că nu renunţă la proteste. Vor Guvern de tehnocraţi. Vor o altfel de politică, aşa cum li s-a promis, dar strada vrea o „politică” fără politicieni.
Eu sunt dispus să îmi asum demersurile care, în final, vor duce la o altfel de politică în România, o politică pentru cetăţeni, previzibilă şi transparentă. Următorul guvern trebuie să vină urgent cu soluţii la problemele care i-au scos pe oameni în stradă şi să nu repete greşelile de până acum. Următorul pas trebuie să fie al politicienilor, care nu pot ignora acest sentiment de revoltă. a spus Iohannis.
Şi pentru a fi mai convingător partidele politice au fost deja programate pentru discuţii cu Preşedintele.
Fiecare delegație poate fi formată din maxim 5 persoane.
Programul consultărilor va fi următorul:
Joi, 5 noiembrie 2015:
Ora 15.00 — Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 17.00 — Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 18.00 — Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 19.00 — Grupul parlamentar al minorităților naționale.
Vineri, 6 noiembrie 2015:
Ora 11.30 — Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR);
Ora 12.30 — Alianța Liberalilor si Democratilor (ALDE).
Nu domnule Preşedinte, o politică pentru cetăţeni nu mai înseamnă politica formată din partide politice. N-aţi înţeles ce vor românii. Pentru ce au ieşit în stradă. NU mai vor politicieni.
Facebook este deja plin de mesaje. „Mergem până la capăt”, spun românii. Alţii mai cer demisii. Nu-l ignoră nici pe Preşedinte şi spun clar că nu vor nici politicienii lui, nu vor guvernul lui Iohannis cel pe care şi-l dorea încă de la candidatura sa. Nu mai vor să audă de partidele politice.
Va fi ŞAH MAT, domnule Preşedinte?
desi este aproape imposibil ar trebui sa forteze alegerile anticipate
Este si Iohanis raspunzator de situatie exact ca si ceilalti.Este raspunzator de Romania exact ca si ceilalti ca nu a fost pus acolo de frumusete…