Mulţi dintre jurnalişti nu ştiu că Sorina Tanţău este persoana responsabilă de păstrarea relaţiei cu presa, conform HCL 141 din 21.11.2013.
Practic, doamna Tanţău este fncţionar public (inspector-secretariat, registratură, relaţii publice) în cadrul Primăriei Floreşti şi în baza hotărârii Consiliului Local, tot dânsa trebuie să răspundă şi solicitărilor jurnaliştilor. Dar se pare că Primăria comunei Floreşti nu doreşte nici în ruptul capului să răspundă solicitărilor în baza Legii 544/2001.
Nu pot să nu mă întreb care este rolul acestui funcţionar public mai ales în condiţiile în care este contactat telefonic pentru a răspunde solicitării şi nu face decât să spună că se va informa şi se informează luni întregi sau poate chiar ani, dar nu mai răspunde apoi nici la telefon şi evident răspunsul nu mai vine nici pe mail.
Concret, redacţia Cluj24h.ro a depus în format electronic 11 solicitări în baza legii 544/2001 încă din 2014. La aceste solicitări am primit un singur răspuns. Pe lângă aceste solicitări există şi o plângere penală şi o cerere din partea Instituţiei Prefectul prin care Primăriei comunei Floreşti i s-a cerut să respecte Legea 544. Nici vorbă de aşa ceva. Prin urmare, care este rolul doameni Tanţău în Primăria Floreşti? Mai adăugăm că în situaţia asta se află şi cetăţenii comunei care nu primesc răspunsuri la solicitări aproape nicioadată plus alţi jurnalişti.
Răspunsul este cât se poate de simplu. Doamna Tanţău are un „rol” important în Primăria Floreşti. Se pricepe foarte bine la construit blocuri alături de soţul şi alte persoane. Ştim de construcţia din Valea Gârbăului, dar astăzi, în şedinţa de Consiliul Local a fost aprobat un PUZ pentru o clădire de 6 etaje pe strada Răzoare.
„Construire imobil de locuințe colective S+P+6E și spațiu comercial”, situat în localitatea Florești, str. Răzoare, f.n.,beneficiar Tanțău Octavian Ioan și soția Tanțău Sorina, Duca Răzvan Claudiu și soția Duca Simona Florentina , Ciuhuță Viorel Marcel, acesta era titlul proiectului de hotărâre.
Înainte ca proiectul să fie votat de consilieri (10 voturi pentru şi 6 abţineri) un reprezentant al Biroului de Urbanism din cadrul primăriei a dat citire proiectului şi a oferit câteva detalii.
Veţi întreba probabil: „Aşa şi?”. Nimic de contraargumentat căci ar fi fost culmea să nu treacă proiectul unor angajaţi din Primărie şi mai ales dacă a proiectat cu cine „trebuie”. Doar că ar face bine ca doamna Tanţău să pună mânuţa şi să soluţioneze cererile în baza Legii 544/2001. Ar putea chiar să îşi verifice mailul şi să se uite de anul trecut câte solicitări are din partea redacţiei Cluj24h.ro.
[…] Nu-i capabilă să păstreze legătura cu presa, dar se pricepe de minune să construaiscă. […]