Astăzi, 30 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a continuat organizarea și susținerea evenimentelor din cadrul Campaniei „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.
În cea de-a treia zi a campaniei, activitățile coordonate de către poliţiştii clujeni s- au derulat în stația C.F.R. din Cluj-Napoca și pe mijloacele de transport în comun, precum și în stațiile acestora de pe raza întregului municipiu.
Astfel, începând cu ora 10:00, în colaborare cu Secția Regională de Poliție Transporturi Cluj, s-a derulat o acțiune pe tema prevenirii furturilor din buzunare în stația C.F.R. La această activitate au participat elevii clasei a V-a din cadrul Colegiului Tehnic ,,Ana Aslan” din Cluj-Napoca, cărora le-au fost furnizate informații și recomandări cu privire la protecția bunurilor personale, atunci când circulă cu trenul sau se află în gări.
De la ora 12:00, mai multe efective ale poliției clujene, formate din polițiști de proximitate și investigații criminale, au fost angrenate în acțiuni de distribuire a unor materiale informative. Mesajele acestora privesc prevenirea furturilor din buzunare și genți produse pe mijloacele de transport în comun.
***Tema celei de-a patra zi a „Săptămânii prevenirii criminalităţii” este prevenirea criminalității organizate. Astfel, de la ora 09:00, în Piața Unirii din municipiul Cluj-Napoca va fi prezentat un exercițiu demonstrativ, constând în căutarea şi găsirea unor substanțe stupefiante aflate asupra unei persoane sau ascunse într-un vehicul.
Începând cu ora 10:00, liceenii sunt invitaţi la Cinema Victoria din municipiul Cluj-Napoca, unde se va proiecta un film pe tema traficului de persoane.
La ora 12:00, la Liceul de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca va avea loc o activitate de informare a elevilor clasei a XII –a, pe tema criminalităţii informatice.
De asemenea, în municipiul Dej se vor derula o serie de activități, coordonate de polițiștii clujeni, pe aceeași temă. La ora 11:30, în zona centrală a municipiului, va fi prezentat un exercițiu demonstrativ.
Începând cu ora 13:00, în cadrul Colegiului Național „Andrei Mureșanu” și al Liceului „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej se vor desfășura activități de informare pe tema prevenirii consumului de droguri și a traficului pe persoane.