La data de 20 iunie a.c., ora 12:00, un bărbat de 70 de ani, din Cluj-Napoca, a sesizat Poliția municipiului Cluj-Napoca cu privire la faptul că a fost victima unei înșelăciuni.
Bărbatul ar fi fost contactat telefonic de către un bărbat care s-a recomandat ,,funcționar al ambasadei” şi care i-a solicitat bani pentru a-i ajuta fiul. Apelantul a invocat că fiul acestuia ar fi cauzat un accident de circulaţie în Londra, în urma căruia o femeie ar fi decedat, iar fetița acesteia ar fi fost rănită grav. Totodată, i s-a adus la cunoștință că fiul acestuia va fi judecat în libertate, dacă va plăti cauțiunea în valoare de 6.000 de lei.
Victima a sesizat poliţia imediat după ce ar fi pus banii în conturile indicate, astfel polițiștii au reușit identificarea persoanelor implicate și blocarea unui transfer bancar de aproximativ 1.600 de lei. De asemenea, au ridicat circa 1.300 de lei de la persoana care a reușit să scoată banii din cont.
Cu privire la cei implicați, polițiștii au stabilit că este vorba despre două femei, din Galați și Piatra Neamț, și un bărbat, în prezent, încarcerat în penitenciar.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înşelăciune”.
Poliţia Clujeană apelează la persoanele care au rude apropiate ce se încadrează în profilul victimelor înşelăciunii prin metoda “Accidentul” să ia legătura cu acestea şi să le prevină asupra modului de operare folosit de către infractori, pentru a nu cădea în plasa acestora.