USAMV Cluj-Napoca găzduieşte prezentarea celei mai noi cărţi a Marinelei Vasilica Ardelean, cel mai bun somelier al României în 2014

vinuriLa Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, va avea loc vineri,  23  ianuarie  2015,  începând  cu  ora 12.30,  prezentarea  volumului  „50  de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”. 

Autoarea,  Marinela  Vasilica  Ardelean,  este licenţiată în drept şi ştiinţe economice, absolventă MBA cu specializare în vinuri la MIB School of Management din Trieste, Italia. În anul 2014 a fost desemnată cel mai bun somelier  al  României,  iar  în  2013  a  fost semifinalista  concursului  mondial  al somelierilor,  de  la  Londra,  precum  şi  finalista  concursului  „Ambassadeurs  du Champagne”.

Marinela  Vasilica  Ardelean  este  Brand  Manager  al  Foss  Marai,  o  importantă companie producătoare de vinuri spumante din Italia şi deţine titlul de Dame Chevalierdes Coteaux de Champagne.

„50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”  este o carte  unică  în  lumea  gastronomică,  în  ea  fiind  prezentate  50  dintre  cele  mai reprezentative vinuri româneşti, de la 18 producători şi 50 de preparate culinare de la 18 restaurante din Italia, din care peste 11 au stele Michelin.

Realizarea cărţii  a fost  susţinută de ambasadorii  României  şi  Italiei,  dar şi  de specialişti  de  notorietate  internaţională  în enogastronomie.  Cartea  a  fost  lansată  în Italia, în luna noiembrie 2014, la deschiderea Festivalului de la Merano (unul dintre cele mai exclusiviste târguri  de vin din lume),  iar  în  România,  la Târgul  Internaţional  de Vinuri Goodwine, în luna decembrie 2014.

Evenimetul va avea loc în Amfiteatrul Verde din Institutul de Ştiinţele Vieţii, din campusul universităţii, str. Calea Mănăştur, nr. 3-5.