Un floreştean, luat la rost de edil pentru că a povestit presei despre canalizarea din Cetatea Fetei

la canalÎn seara de 30 iulie 2014, redactorul cluj24h.ro a fost chemat de către cetăţenii ce locuiesc pe strada Stejarului din comuna Floreşti pentru a-i fi sesizată o problemă cu care se confruntă aceştia. Întreaga nemulţumire (şi pe bună dreptate) a cetăţenilor  a fost publicată într-un articol ce se găseşte AICI.

În data de 31 iulie, domnul Fedeleş Ioan a contactat din nou jurnalistul, spunându-i că a fost sunat de către edil şi acuzat că face politică pe o problemă ce a fost semnalată la Primăria Floreşti şi instituţiilor abilitate în repetate rânduri, însă fără succes.

De altfel, deranjul edilului a fost cât se poate de evident dat fiind faptul că a trimis un Drept la Replică pentru a răspunde unei întrebări. Redacţia a publicat dreptul la replică, iar acum aduce şi argumentul ce dovedeşte faptul că cele afirmate de edil nu sunt reale. Redacţia a cerut în baza legii 544/2001 mai multe răspunsuri, inclusiv scurte declaraţii şi invitaţia de a realiza un interviu. Primarul a ignorat total orice solicitare din partea redacţiei, dar acest lucru va face subiectul unui alt aricol.

Primarul comunei Floreşti a mai susţinut că sesizarea făcută de Fedeleş Ioan nu are număr de înregistrare. Îl puteţi vedea în articol.

Prezenţi la faţa locului, mai mulţi jurnalişti au constatat că cetăţeanul nu minte şi într-adevăr acesta deţine toate documentele şi dovezile că a fost făcută o sesizare precum şi faptul că în zonă miroase îngrozitor.

Mai mult de atât, la faţa locului erau prezenţi şi doi poliţişti locali, care s-au ferit de camerele de luat vederi, de fotografii, ba chiar au insistat să nu apară în poze sau filmări. Aceştia nu au vorbit decât cu semnatarul sesizării spunându-i că la ei a ajuns sesizarea abia azi (n.red. 31 iulie 2014), că au fost sesizaţi de fapt telefonic de către un cetăţean şi că vor cerceta situaţia.

Fedeleş Ioan a mai spus că după ce a fost sunat de primar, a fost căutat de un consilier local din partea PNL care i-a promis că va rezolva problema.

Redacţia cluj24h.ro afirmă cu fermitate că va rămâne la dispoziţia cetăţenilor şi va răspunde de fiecare dată chemărilor lor. Redacţia va continua să trimită solicitări Primăriei Floreşti în baza legii 544/2001 chiar dacă instituţia refuză orice fel de colaborare cu acest cotidian on-line.

 

Sesizare in original 3

sesizare in original sesizare in original 2

canal nr inregistrare

Foto&Video: Dan P.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj