Turda: Patru persoane rănite grav în urma unui accident provocat de un șofer ce s-a urcat băut la volanul mașinii.

politia

Foto:Arhiva Cluj24h.ro

La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 22:35, pe strada Calea Victoriei, din Turda, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane.

Conform primelor verificări, un bărbat, de 40 de ani, din Turda, (se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat) în timp ce conducea un autoturism pe Calea Victoriei, dinspre strada Câmpiei spre Ştefan cel Mare, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, la ieşire dintr-o curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de o tânără, de 20 de ani, din comuna Aiton.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto, precum și a doi pasageri din cele două autoturisme, doi bărbați de 36 și 27 de ani, din Turda și Săndulești.

Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la 12.500 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal.